Grid star
criptomonede

BINANCE DEVINE PRIMA BURSA CRIPTO LICENTIATA COMPLET IN EL SALVADOR – Este a doua victorie importanta a companiei dupa obtinerea licentei in Dubai

Binance a anuntat ca a marcat o etapa majora in strategia sa de a se conforma reglementarilor pe pietele globale, devenind prima bursa cripto licentiata complet in El Salvador. Micul stat din America Latina este si prima tara din lume care a adoptat Bitcoin ca mijloc legal de plata, in septembrie 2021. Este a doua victorie importanta din august a platformei cripto dupa ce, la inceputul lunii, a obtinut o licenta operationala in Dubai, asa cum a anuntat Lumea Banilor la acel moment.

Gilda Popa

Licentierea bursei cripto este rezultatul unei comunicari extinse cu autoritatile relevante din El Salvador, asa cum a subliniat Min Lin, seful Binance pentru America Latina. Banca Centrala si Comisia Nationala a Activelor Digitale din El Salvador au acordat Binance doua licente: prima de Bitcoin Service Provider (BSP) si o licenta provizorie pentru Digital Asset Service Provider (DASP), asa cum se precizeaza in anuntul oficial. Reprezentantii bursei cripto mizeaza pe faptul ca piata din El Salvador va contribui la compensarea pierderilor suferite pe pietele externe.

Suntem onorati sa primim aceasta licenta, deoarece Binance continua sa lucreze in colaborare cu agentiile de reglementare din intreaga lume pentru a sustine standardele globale pentru industria cripto si blockchain. Acest anunt vine dupa multe luni de efort din partea echipei noastre de a furniza toate informatiile si de a proceda cu diligenta necesara ceruta de agentii, aratand angajamentul nostru fata de piata din El Salvador si fata de utilizatorii nostri. Suntem recunoscatori Bancii Centrale si Comisiei Nationale a Activelor Digitale. Adoptarea tehnologiei blockchain a creat un sector infloritor in El Salvador, care demonstreaza ca securitatea si inovatia sunt active complementare. Acum, se alatura tarilor din intreaga lume care au acordat Binance o licenta de reglementare”, a declarat Min Lin, conform unui comunicat postat pe blogul Binance.

La randul sau, Daniel Acosta, Director General Binance pentru Columbia, America Centrala si Caraibe, a declarat ca bursa cripto isi propune sa foloseasca aceasta victorie, pentru a aborda standardele de reglementare globale si pentru a cauta noi licente pe pietele internationale.

"Aceste licente permit Binance sa extinda produsele si serviciile oferite, inclusiv optiuni adaptate nevoilor clientilor nostri din El Salvador. Este, de asemenea, o oportunitate excelenta de a colabora strans cu autoritatile guvernamentale pentru a sprijini adoptarea activelor cripto in tara, pentru a promova incluziunea financiara si inovatia si pentru a asigura protectia clientilor”, a afirmat Daniel Acosta.

El Saldador, primul stat din lume care a legalizat Bitcoin

El Salvador a facut istorie devenind prima tara care a recunoscut Bitcoin ca mijloc legal de plata in 2021, in urma adoptarii Legii Bitcoin. Potrivit acestei legi, persoanele juridice si persoanele fizice care ofera servicii in domeniul criptomonedelor sunt obligate sa se inregistreze la banca centrala. Desi in prezent exista peste 90 de entitati inregistrate, Binance isi afirma statutul de unic detinator al licentelor BSP si DASP.

Binance are in prezent licente si inregistrari la autoritatile de reglementare din 18 piete din intreaga lume, inclusiv Franta, Italia, Spania, Suedia si Dubai.

Victoria Binance in Dubai si in El Salvador vine in momentul in care compania cripto se pregateste sa intre din nou in Japonia dupa ce s-a confruntat cu esecuri in Germania, Austria, Belgia si Olanda. Asa cum a relatat in iulie Lumea Banilor, compania a confirmat, intr-o declaratie obtinuta de CoinTelegraph ca renunta la solicitarea sa de licentiere in Germania, la aproape o luna ce publicatia germana Forward Finance a obtinut rapoartele din care rezulta ca Autoritatea Federala de Supraveghere Financiara din Germania (BaFin) i-a respins solicitarea. De asemenea, Olanda si Belgia i-au cerut in iunie 2023 sa isi sisteze operatiunile, in timp ce bursa cripto se confrunta cu acuzatii de spalare de bani in Franta.

Bratul american al Binance a fost, de asemenea, dat in judecata de autoritatile de reglementare din SUA. Lumea Banilor a detaliat anterior care sunt acuzatiile cu care se confrunta bursa cripto in SUA si stadiul in care se afla procesele cu autoritatile americane.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani