BANII MAGISTRATILOR – Instanta suprema a decis cat primesc colegii de breasla (Minuta)
08 February 2022 15:43 Lumea Banilor 1580Inalta Curte de Casatie si Justitie condusa de Corina Corbu (foto) a decis cu privire la diurna magistratilor.
Este vorba despre cuantificarea diurnei de care beneficiaza judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt delegati sau detasati in alta localitate decat cea de domiciliu. Astfel, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiaza judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt delegati sau detasati in alta localitate decat cea de domiciliu, se va avea in vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intra in calculul perioadei de delegare sau detasare, dupa caz
Iata Decizia 3 in dosarul 2972/1/2021:
"Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata prin Legea nr. 45/2007, cu modificarile ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiaza judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt delegati sau detasati in alta localitate decat cea de domiciliu, se va avea in vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intra in calculul perioadei de delegare sau detasare, dupa caz.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila”.
Iata ce prevad dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului 27/2006:
"1) Judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt detasati sau delegati in alta localitate decat cea de domiciliu, beneficiaza, pe toata durata delegarii sau detasarii, de urmatoarele drepturi:
a) diurna in cuantum de 2% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, dar nu mai putin decat cuantumul prevazut pentru personalul din unitatile bugetare”.