Banii inapoi. Amenzile se anuleaza
29 June 2022 15:46 Lumea Banilor 1057Amenzile primite de romani pentru necompletarea formularului digital de intrare in Romania vor fi anulate. Camera Deputatilor a adoptat, in calitate de for decizional, proiectul de lege care stipuleaza acest lucru. Anterior, acesta fusese votat in Senat.
Legea adoptata prevede ca banii deja achitati vor fi restituiti, la cerere. Formularul PLF s-a aplicat in perioada decembrie 2021- martie 2022, iar necompletarea lui a fost penalizata cu amenzi de pana la 3.000 de lei.
In expunerea de motive se arata ca din decembrie, dupa intrarea in vigoare a OUG privind implementarea formularului digital de intrare in Romania, s-au dat mii de amenzi romanilor care s-au intors in tara si nu au completat formularul digital de intrare in Romania (PLF), din lipsa de informare sau pentru ca nu au stiut cum sa acceseze platforma, sau care au completat documentul, dar datele acestora nu au ajuns la DSP dintr-o eroare tehnica sau dintr-o problema birocratica.
Initiatorii au motivat necesitatea legii si prin faptul ca sunt cazuri de persoane care au primit mai multe amenzi de cate 3.000 de lei dupa ce au trecut frontiera mai multe zile la rand pentru a merge la lucru intr-o localitate din tarile vecine Rornaniei. De asemenea, in baza acestor prevederi au fost amendati si piloti si insotitorii de zbor.
Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!