Grid star
eveniment

BANI PENTRU ROMANII DIN UCRAINA – Legea intra la vot in Senat (Document)

Propunerea legislativa privind actualizarea burselor acordate romanilor de pretutindeni figureaza pe ordinea de zi a Senatului din 2 martie 2022. Este vorba despre un proiect prin care se doreste ca burselor romanilor de pretutindeni, inclusiv din Ucraina, sa fie acordate in aceleasi conditii precum cele ale studentilor romani cu cetatenie si domiciliul in Romania.

In expunerea de motive se arata ca statul roman are datoria morala de a sprijini comunitatile de romani din afara granitelor, dar si obligatia constitutionala asumata prin art. 7 din Constitutia Romaniei, republicata. In momentul de fata, numarul romanilor de pretutindeni este de aproximativ 9,7 milioane, arata initiatorii. Conform unui raport guvernamental din iulie 2019, 5,6 milioane dintre acestia sunt in diaspora, iar 4,1 milioane in comunitatile istorice din vecinatatea Romaniei. Comunitatile istorice din vecinatatea Romaniei sunt acelea care au ajuns sub conducerea altor state ca urmare a situatiei geopolitice din secolul XX, se precizeaza in expunerea de motive.

Aport cultural

Potrivit initiatorilor, studentii etnici romani reprezinta o categorie importanta in sistemul national de invatamant superior din Romania. Acestia contribuie la diversitatea corpului studentesc, prin aportul cultural si lingvistic.

“In prezent, 4.843 de romani de pretutindeni sunt inscrisi in invatamantul universitar din Romania, din care 2.979 la studii de licenta, 1.683 la master, 44 la doctorat, 137 in anul pregatitor, majoritatea dintre acestia fiind din comunitatile istorice. In momentul de fata, bursele acordate acestora sunt in cuantum de 65 euro/luna pentru studenti de licenta, 75 euro/ luna pentru masteranzi si 85 euro/luna pentru doctoranzi, cuantumul fiind sub nivelul celor acordate studentilor romani cu cetatenie si domiciliul in Romania. Totodata, trebuie mentionat ca romanii de pretutindeni nu primesc burse pe perioada de vara precum studentii romani cu cetatenie si domiciliul in Romania.

Majoritatea beneficiarilor acestei oportunitati oferite de statul roman sunt tineri romani din Republica Moldova, Ucraina, Serbia si alte tari. Prin prezenta motivare si initiativa legislativa se propune completarea legislatiei primare pentru acordarea burselor romanilor de pretutindeni in aceleasi conditii precum cele acordate studentilor romani cu cetatenie si domiciliul in Romania”, se arata in expunerea de motive.

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani