BANI PENTRU PENTRU AEROPORTURI – Guvernul da 22 milioane lei pentru aeroporturile din Cluj, Iasi, Sibiu, Craiova si Bacau
23 August 2020 10:00 Lumea Banilor 1040Guvernul Romaniei ajuta aeroporturile regionale afectate din cauza pandemiei de coronavirus. Suma disponibila: peste 22 milioane de lei.
Concret, Executivul a aprobat in ultima sedinta de guvern de miercuri, 19 august 2020, un Memorandum prin care va aloca ajutoare de stat aeroporturilor regionale cu un trafic situat intre 200.000 si 3.000.000 pasageri pe an, se arata intr-un comunicat emis de MLPDA.
Ajutorul vine ca urmare a pierderilor inregistrate si cauzate in mod direct de pandemia generata de coronavirus, in intervalul martie – iunie 2020.
Este vorba despre 5 aeroporturi care se gasesc in subordinea unor judete foarte importante din punct de vedere al infrastructurii si implicit din punct de vedere economic.
Mai exact vorbim despre Aeroportul International “Avram Iancu” din Cluj – Napoca; Aeroportul International Iasi; Aeroportul International Sibiu; Aeroportul International Craiova si Aeroportul International “George Enescu” din Bacau. Toate cele 5 aeroporturi sunt organizate ca regii autonome, mai este subliniat in comunicatul MLPDA.
De asemenea, furnizorul ajutorului de stat este Ministerul Finantelor Publice (MFP), iar administratorul schemei este Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei (MLPDA).