Grid star
eveniment

BANI PENTRU ELEVII DIN FAMILIILE NEVOIASE – Sumele au fost virate. Iata cat primesc

Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Marcel Bolos, a anuntat joi, 21 aprilie 2022, ca s-au virat banii pentru 246.000 de elevi care provin din familii nevoiase. Bolos a precizat ca s-a operationalizat una dintre masurile cuprinse in programul economico-social "Sprijin pentru Romania".


Potrivit ministrului Investitiilor, 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare, vor intra chiar joi pe card, suma totala fiind de 122 de milioane de lei. Marcel Bolos a mai spus ca pachetul de masuri economico-sociale continua si cu programul pentru persoanele defavorizate, si ca 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite inainte de Paste.
Ministrul a mai anuntat ca toate fondurile pe care Romania le-a avut de decontat de la Uniunea Europeana au fost platite prima data din bugetul de stat, iar mai apoi, procesul de decontare a fost unul firesc in relatia cu Comisia Europeana.
Bolos a fost intrebat daca se va reusi decontarea banilor pana la finalul anului, sau abia din 2023:
“Decontarea poate sa aiba loc, daca ne referim la banii din vechea perioada de programare din bugetul vechi, clasic, cum ii spunem noi, poate sa aiba loc pana pe 31 decembrie 2023. Deci nu este o decontare cu data limita. Este important sa fie in interiorul datei prevazute pentru cadrul de programare 2014-2020. Din acest punct de vedere mecanismele isi urmeaza cursul firesc de decontare”.
Pachetul Sprijin pentru Romania, aprobat de liderii coalitiei de guvernare, cuprinde masuri de sprijinire a economiei si a populatiei in valoare de 17,3 miliarde de lei. Aproximativ 52% din suma este asigurata din fonduri europene si 48% din fonduri de la bugetul de stat. Are trei obiective principale: sustinerea economiei, realizarea coeziunii sociale si, solidaritate intre generatii.

Iata declaratia facuta de Marcel Bolos:

“S-a operationalizat una dintre masurile cuprinse in programul economico-social "Sprijin pentru Romania", este vorba despre elevi care provin din familii sarace, un numar de 246 de mii de elevi - astazi le intra pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare, care au fost precizate in programul de masuri economico-sociale, asa incat cei 500 de lei, asa cum am spus, vor intra astazi pe card. Este vorba de 122 de milioane de lei, pe care i-am platit astazi si, de asemenea, trebuie sa va spun ca pachetul acesta de masuri economico-sociale continua si cu programul pentru persoanele defavorizate, respectiv 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite inainte de Paste in echivalentul a 170 de lei, este vechea masura pe care o derulam cu finantare din fonduri europene, deci masurile anuntate de catre Guvern in ceea ce priveste sprijinul persoanelor vulnerabile, este in implementare si isi continua mersul firesc asa cum a fost anuntat”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani