BANI PENTRU AGRICULTURA – Beneficiarii: peste 800.000 de fermieri
05 October 2021 13:38 Lumea Banilor 966Guvernul a adoptat trei acte normative esentiale pentru desfasurarea in cele mai bune conditii a activitatilor din agricultura, a anuntat Marius Micu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, potrivit foodbiz.ro
Este vorba de suplimentarea cu 175,95 milioane de lei a sumelor pentru plata ajutorului de stat pentru motorina utilizata in agricultura. Valoarea totala a schemei de ajutor de stat in anul 2021 se ridica la 569 milioane de lei. Prin aceasta hotarare sunt diminuate costurile de productie prin rambursarea sumelor reprezentand diferentele de accize si este incurajata continuarea activitatilor in agricultura.
Ajutor de stat
De asemenea, peste 800.000 de fermieri vor beneficia de capital financiar pentru lucrarile specifice de toamna prin adoptarea unei hotarari privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al platii unice pe suprafata, al platii redistributive si a intervalelor de suprafata pentru care se acorda aceasta, al platii pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu, al platii pentru tinerii fermieri si a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru masura din sectorul zootehnic, speciile ovine si caprine.
In acelasi timp, a fost prelungita pana la 31 decembrie 2022 schema de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor, schema care prevede acoperirea costurilor administrative aferente intocmirii si mentinerii registrului genealogic, precum si costurile aferente testelor pentru determinarea calitatii genetice sau a randamentului genetic al septelului, mai arata Marius Micu.