BANI DE LA STAT – Ultimul raport cu privire la somajul din Romania
05 September 2023 17:12 Lumea Banilor 1176Raport privind somajul. Potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) consultate de Lumea Banilor , la sfarsitul lunii iulie 2023, rata somajului inregistrat la nivel national a fost de 2,90%, mai mica decat cea din luna anterioara cu 0,01 puncte procentuale.
Numarul total de someri la finele lunii iulie 2023 a fost de 227.617 de persoane, mai mic cu 541 de persoane fata de cel inregistrat la finele lunii anterioare. Din totalul somerilor inregistrati, 36.272 au fost someri indemnizati si 191.345 neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a scazut cu 794 de persoane, iar numarul somerilor neindemnizati a crescut cu 253 de persoane fata de luna precedenta.
Probleme in mediul rural
Pe medii de rezidenta, numarul somerilor la finele lunii iulie se prezinta astfel:
-66.711 someri provin din mediul urban;
-160.906 someri provin din mediul rural.
Numarul somerilor femei la 31 iulie 2023 era de 109.813 persoane, in timp ce numarul somerilor barbati era de 117.804 de persoane. Cei mai multi someri aveau intre 40 – 49 de ani (54.425), urmati de cei cu varsta peste 55 ani (46.639), la polul opus aflandu-se persoanele intre 25 – 29 de ani (14.880).
Iata structura somajului pe grupe de varsta la finele lunii iulie 2023:
Fara studii, si fara loc de munca
Referitor la structura somajului dupa nivelul de instruire, somerii fara studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere insemnata in totalul somerilor inregistrati in evidentele ANOFM (28,72%). Somerii cu nivel de instruire gimnazial reprezinta 32,40% din totalul somerilor inregistrati, iar cei cu studii universitare 4,94 %.