Bacsisul ar putea fi impozitat cu 10%
08 November 2022 18:06 Lumea Banilor 1151Bacsisul ar putea fi impozitat dupa ce proiectul de lege care prevede, printre altele, si acest lucru, a fost adoptat de Comisia de buget din Camera Deputatilor.
Este vorba despre proiectul de lege referitor la loteria bonurilor fiscale, care prevede inclusiv impozitarea bacsisului. Bogdan Hutuca, presedintele comisiei, a precizat, potrivit adevarul.ro, ca se prevede un impozit unic de 10%:
"Mecanismul de plata, incasare si distribuire catre angajati este extrem de simplu. Clientul alege valoarea bacsisului pe care vrea sa-l plateasca si indica pe nota de plata fie suma procentuala, fie suma absoluta. Suma urmeaza a fi trecuta distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului. Acesta din urma asigura distribuirea integrala a bacsisurilor adunate catre angajati, iar la data platii retine impozitul de 10% si il vireaza la bugetul de stat. Deci, angajatul nu va fi obligat sa faca nimic in plus fata de momentul actual, doar sa inmaneze clientului nota de plata”.
Bacsișul poate fi platit atat cu cardul, cat si in numerar, fiind la latitudinea clientului. Ramane de vazut daca proiectul va fi adoptat in plenul Camerei.
Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!