AVIZE FAVORABILE PENTRU ALOCATII IN VALOARE DE 600 LEI – Un trai mai bun pentru familiile cu copii: deputatii au ultimul cuvant. Legea sprijina familiile cu venituri mici (Document)
Propunerea legislativa pentru sprijinirea familiilor cu copii initiata de Partidul Social Democrat va fi supusa la vot saptamana viitoare in Camera Deputatilor, dupa ce a fost respinsa de Senat.
Este vorba despre o lege prin care se propun un set de masuri de stimulare a natalitatii, axat pe sprijinirea familiilor cu venituri reduse, si care a primit mai multe avize pozitive din partea comisiilor de Invatamant, Drepturilor Omului, dar si de la Comisia pentru Egalitate de Sanse din Camera. Anterior, initiativa a fost respinsa in Senat.
Propunerea legislativa prevede:
-Acordarea de urgenta a alocatiei de stat pentru copii la nivelul prevazut de Ordonanta de urgenta nr. 9/2019, respectiv de 600 de lei pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani si 300 de lei pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2-18 ani;
-Cresterea deducerilor acordate salariatilor care au copii, indeosebi pentru lucratorii cu salarii mici si medii, de pana la 5000 de lei net. Prin aceasta masura se asigura cresteri de salarii nete pentru 85% din salariati. Masura reduce inechitatile salari ale si riscul de saracie in randul familiilor cu multi copii;
-Acordarea de tichete sociale pentru stimularea participarii copiilor cu varsta de pana la 6 ani la invatamantul prescolar, public si privat, in crese si gradinite. Se propune acordarea unui stimulent educational sub forma de tichete sociale in valoare de 1000 de lei pe luna pentru copiii cu varsta intre 0 – 3 ani si de 1500 de lei pe luna pentru copiii cu varsta intre 3 – 6 ani.
Facilitati pentru familiile cu copii minori
Proiectul mai prevede si deducerea personala pentru persoanele fizice care au un venit lunar
brut de pana la 5.000 lei inclusiv, astfel:
(i) pentru contribuabilii care au un copil minor in intretinere – 1000 lei;
(ii) pentru contribuabilii care au doi copii minori in intretinere – 1500 lei;
(iii) pentru contribuabilii care au trei copii minori in intretinere – 2000 lei;
(v) pentru contribuabilii care au patru sau mai multi copii minori in intretinere –
3000 lei.
Suma reprezentand deducerea personala se atribuie fiecarui contribuabil in intretinerea caruia se afla copilul minor pana la 18 ani.