Aviz pentru modificarea Legii pensiilor. Consiliul Economic si Social si-a dat acordul pentru reducerea varstei de retragere din activitate (Document)
07 June 2024 16:00 Lumea Banilor 800Consiliul Economic si Social este de acord cu modificarea Legii pensiilor. Astfel, a fost avizata favorabil propunerea legislativa pentru modificarea art.168, alin (1), lit.a) din Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii initiata de mai multi parlamentari ai Partidului Social Democrat (PSD). Initiativa stipuleaza mentinerea reducerii varstei de pensionare cu doi ani pentru romanii care au locuit cel putin 30 de ani in zone cu poluare remanenta.
In expunerea de motive se arata ca Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementeaza la art. 65, alin (5) zonele afectate de poluarea remanenta, in care persoanele beneficiaza de reducerea varstei standard de pensionare cu doi ani fara penalizare. Aceasta prevedere ar fi trebuit sa aiba aplicabilitate pana la data de 31 decembrie 2030. Insa, in noua lege a pensiilor, Legea 360/2023, aceasta prevedere se va abroga in 1 septembrie 2024, motiv pentru care se cere prin acest proiect mentinerea in continuare a reducerii varstei de pensionare cu doi ani.
Mediu toxic
Initiatorii precizeaza ca multi dintre cei care au locuit in zone cu poluare mare sufera de probleme grave de sanatate, mai ales din pricina faptului ca au trait si au lucrat intr-un mediu foarte toxic:
“Poluarea aerului are o multitudine de efecte negative asupra sanatatii, multe dintre acestea fiind manifestari grave, care apar dupa expunerea mai indelungata la un aer poluat. Printre acestea putem numara boli respiratorii si pulmonare, crize de astm, emfizem pulmonar, boala pulmonara obstructiva cronica, cancerul pulmonar, leucemie, etc”.