Grid star
eveniment

​AVIZ NEGATIV PENTRU INFIINTAREA UNEI BANCI DE STAT – Legea a fost initiata de liderul AUR, George Simion. Motivele de respingere: "Reprezinta un efort nejustificat financiar in sarcina statului roman"(Document)

Aviz negativ pentru initiativa legislativa de infiintare a Bancii Agricola S.A, proiect initiat de liderul AUR, George Simion.

Proiectul are ca obiect infiintarea unei banci de stat care sa sustina dezvoltarea sectorului agricol romanesc, insa argumentele nu i-au convins pe membrii Consiliului Economic si Social (CES).

Iata cum motiveaza CES avizul negativ:

"Infiintarea unei banci de stat dedicate agriculturii reprezinta un efort nejustificat institutional si financiar in sarcina statului roman. Sectorul agricol beneficiaza de conditii identice privind creditarea ca orice alt sector din economia nationala pe piata bancara, iar infiintarea unei institutii de credit dedicate nu se justifica in conditiile unei piete libere functionale”.

Explicatiile initiatorilor

Initiatorii explica ca este cunoscut faptul ca agricultura reprezinta un motor important al economiei nationale, fiind unul dintre principalii contribuabili la produsul intern brut (PIB) si in egala masura, unul in care exista potential real de dezvoltare, datorita caracteristicilor geografice ale Romaniei si a calitatii solului, precum si a resurselor de apa de care dispune tara noastra, dar care nu sunt exploatate corespunzator pentru a sustine dezvoltarea sectorului agricol national.
In expunerea de motive se precizeaza ca si in aceste conditii, 2021 a fost unul cu productii de cereale record, comparativ cu anul 2020, cand acestea au fost afectate de seceta, la fel cum s-a intamplat si in cursul anului 2022.
In Nota de fundamentare se mai sustine ca agricultura Romaniei nu este una saraca, ci prost gestionata, insuficient ajutata de stat. Din cele aproximativ 14 milioane de hectare de teren agricol, sub un milion de hectare beneficiaza de sisteme de irigatii, ceea ce ne face in mod evident vulnerabili in fata secetei si a incalzirii globale, fenomene care isi arata din ce in ce mai frecvent efectele, sustin initiatorii proiectului de lege.

Instrument de sprijin

"Solutia este acordarea de catre stat, prin intermediul unei banci pentru dezvoltarea agriculturii nationale, a sustinerii financiare necesare dezvoltarii exploatatiilor individuale de dimensiuni mici si medii, a infrastructurii deficitare a sistemului de irigatii national, precum si pentru dezvoltarea optima a segmentului de logistica, din ce in ce mai avansat, insa de care agricultorul roman nu se poate folosi in activitatea desfasurata, din cauza preturilor mari de achizitie.
In prezent, la nivel national, exista peste 1 milion de producatori agricoli mici si foarte mici care au nevoie de microfinantare pentru a creste. Dupa cum stim, la nivel guvernamental nu exista o politica viabila, orientata spre dezvoltare, investitii, pentru sectorul agricol de dimensiuni mici si medii.
De retinut este si faptul ca, prin infiintarea unei banci de dezvoltare cu specific agricol, nu va aparea un asa zis competitor al fondurilor comunitare nerambursabile, ci se va crea un instrument de sprijin oferit fermierului roman de catre stat, prin produse financiare accesibile agricultorilor.

Durata scurta de contractare a imprumuturilor

Din perspectiva produselor financiare, unul dintre multele avantaje pe care le va genera aparitia unei astfel de banci, va fi reprezentat, spre exemplu, de durata scurta de contractare a imprumuturilor agricole, prin comparatie cu perioada necesara de timp pe care o implica primirea unor finantari din fonduri nerambursabile.
Pentru a contribui efectiv la dezvoltarea sectorului agricol national, banca va fi o institutie de credit detinuta 100% de statul roman, cu rol de institutie de dezvoltare care va deservi agricultorilor romani si altor entitati apartinand sectorului public si privat din Romania, in scopul sustinerii finantarii de proiecte care sa contribuie la dezvoltarea economica si sociala a tarii si la cresterea competitivitatii, inovarii si cresterii economice, in sectorul agricol.
Amintim ca, rolul creditului este unul de prima marime in economie, fiind alaturi de finante, unul din motoarele principale ale intregului angrenaj economico-social. Astfel, in masura in care acest instrument bancar a sprijinit dezvoltarea sectorului constructiilor, opinam ca modelul poate fi preluat si implementat cu succes si in sectorul agricol, reusita unei astfel de strategii fiind evident una benefica Romaniei si cetatenilor ei”,
precizeaza initiatorii.

*Cititi aici proiectul de lege

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani