Grid star
eveniment

Aviz favorabil pentru modificarea Codului Fiscal privind scutirea de la plata impozitelor (Avizul)

Consiliul Legislativ condus de ex-ministrul Justitiei, Florin Iordache (foto) a avizat favorabil joi, 19 septembrie 2024, proiectul pentru completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal care prevede scutiri de plata impozitului pe salarii si pe venit.

Concret, prevederile privesc, printre altele, scutirea de la plata impozitului pentru veniturile din salarii si cele asimilate salariilor, precum si a contributiilor aferente, timp de 24 luni, a persoanelor care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor pentru prima data pe piata fortei de munca, aferente salariului minim brut pe tara.
In aviz Consiliul Legislativ se arata ca intrucat propunerea legislativa poate fi de natura a afecta executia bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat, trebuie cerut un punct de vedere din partea Guvernului. 

“Avand in vedere solutiile legislative propuse, se va analiza in ce masura acestea ar putea fi de natura a genera discriminari intre diferitele categorii socio-profesionale, sub aspectul regimului fiscal aplicabil”, se arata in avizul Consiliului Legislativ.

Sprijin pentru tineri

In expunerea de motive a initiativei legislative initiata de mai multi parlamentari ai Uniunii Salvati Romania (USR) se precizeaza ca in general, somajul in randul tinerilor este adesea mai mare decat media nationala a somajului, din cauza mai multor factori, inclusiv a lipsei de experienta, a dificultatii de a accesa locuri de munca, a nepotrivirii dintre studiile absolvite si a ofertei de pe piata fortei de munca.
Se mai arata ca in luna mai 2024, rata somajului fost de 5,4%, in crestere cu 0,1 puncte procentuale fata de cea inregistrata in luna aprilie 2024. Pe grupe de varsta, rata somajului a atins nivelul cel mai ridicat (20,5%) in randul tinerilor (15-24 ani), pentru luna martie.
"Tinerii, fie ei someri sau nu, au nevoie de masuri active de incurajare a participarii pe piata fortei de munca, de la masuri menite sa ii pregateasca mai bine, cum ar fi stagiile de ucenice sau intemship-urile, la masuri fiscale de scutire de taxe si contributii, la masuri fiscale pentru angajatori. De asemenea, in anul 2022, peste 18.000 de tineri (persoane pana in 24 de ani) au parasit Romania definitiv, cu 6.000 mai mult decat in 2021. Peste peste 50% dintre dintre ei pleaca din motive economice (nivelul de trai scazut – 31,l%, lipsa locurilor de munca – 21,8%)”.

Iata prevederile proiectului de lege:

-Scutirea de la plata impozitului pentru veniturile din salarii si cele asimilate salariilor, precum si a contributiilor aferente, timp de 24 luni, a persoanelor care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor pentru prima data pe piata fortei de munca, aferente salariului minim brut pe tara;
-Scutirea de la plata impozitului pe venit pentru elevii, ucenicii si studentii care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor;
-Scutirea de la plata contributiilor de sanatate si reducerea a celor sociale pentru elevii, ucenicii si studentii care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor in regim de lucru cu norma partiala.

>>Proiectul de lege pentru completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal

>>Expunerea de motive a proiectul de lege pentru completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal 

>>Avizul Consiliului Legislativ

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani