Grid star
criptomonede

AUTORITATILE DIN UE, CU OCHII PE WORLDCOIN, CRIPTOMONEDA PE CARE O DETII PRIN SCANAREA IRISULUI – Expertii in blockchain explica riscurile de securitate ale colectarii datelor biometrice de catre o entitate privata

Autoritatea franceza de supraveghere a confidentialitatii datelor (CNIL) este cu ochii pe proiectul cripto Worldcoin al fondatorului ChatGPT, Sam Altman, si considera ca legalitatea colectarii datelor biometrice „pare discutabila”, transmite Reuters. Asa cum a relatat Lumea Banilor, Worldcoin (WLD) s-a lansat luni, 24 iulie, pe principalele burse cripto dupa ce, in faza de pre-listare, peste 2 milioane de oameni si-au scanat irisul – etapa obligatorie pentru a detine criptomoneda - in schimbul a 25 de WLD. Acum, atat expertii cat si autoritatile de reglementare, isi exprima ingrijorarea cu privire la riscurile de confidentialitate si de securitate ale acestei proceduri.

Gilda Popa

La mai putin de o saptamana de la lansare, criptomoneda Worldcoin, proiect co-fondat de Sam Altman, CEO-ul OpenAI, este analizata de mai multe autoritati de reglementare europene care sunt ingrijorate de sistemul sau de verificare bazat pe recunoasterea irisului uman.

"Worldcoin a pus in aplicare o colectare de date in Franta, ceea ce pare discutabil, la fel ca si conditiile de stocare a datelor biometrice”, a precizat Autoritatea franceza pentru protectia datelor intr-un comunicat citat de Reuters.

Autoritatea franceza precizeaza ca a identificat omologul sau din landul german Bavaria ca fiind autoritatea principala in sensul regulamentului european privind datele cu caracter personal. Aceasta din urma trebuie, prin urmare, sa efectueze investigatiile. Worldcoin a fost lansat la sfarsitul lunii iunie in Germania, tara de origine a unuia dintre cofondatorii sai, Alex Blania, in prezent director al holdingului californian al Worldcoin, Tools for Humanity.

Contactate vineri, autoritatile bavareze nu au raspuns imediat la solicitarile AFP de a comenta sau confirma investigatiile in curs. De asemenea, autoritatea de reglementare a datelor din Marea Britanie a declarat recent ca va pune intrebari despre Worldcoin dupa lansarea proiectului.

Riscuri de securitate si de confidentialitate a datelor biometrice

Asa cum a relatat Lumea Banilor la momentul in care proiectul Worldcoin era inca in versiune beta, acesta este o creatie a Tools for Humanity, companie fondata de Sam Altman si Alex Blania. Proiectul a atras 115 milioane de dolari printr-o runda de finantare de Serie C, condusa de Blockchain Capital.

Potrivit site-ului proiectului, toti cei care si-au verificat unicitatea la un Orb, asa cum a fost denumit dispozitivul de scanare a irisului, pot revendica token-uri Worldcoin (WLD) in aplicatia World App. La momentul lansarii din 24 iulie, utilizatorii astfel verificati au putut revendica pana la 25 de criptomonede WLD gratuite. Peste 2 milioane de oameni au trecut deja prin aceasta procedura si detin WLD, listate acum o saptamana pe principalele burse cripto – intre care Binance, Huobi, OKEX si Bybit. Lumea Banilor a furnizat mai multe detalii despre momentul lansarii Worldcoin aici.

Trebuie precizat faptul ca, in prezent, criptomoneda WLD nu este disponibila pentru utilizatorii din Statele Unite si din alte cateva tari, potrivit site-ului Worldcoin. Insa proiectul a ridicat, de la inceput, semne de intrebare privind securitatea si confidentialitatea datelor biometrice colectate.

Matthew Niemerg, co-fondator si membru al consiliului de administratie al Fundatiei Aleph Zero, expert in blockchain si cu Ph.D. in matematica, a explicat, intr-un material publicat de CoinTelegraph, care sunt principalele riscuri pe care le prezinta proiectul Worldcoin, care ar atrage, „ca un fagure de miere”, actorii rau intentionati. Mai mult decat atat, argumenteaza el, bresele de securitate create de proiectul cripto al lui Sam Altman, co-fondatorul Open AI, ar putea chiar sa interfereze cu suveranitatea statelor din intreaga lume.

Lansarea Worldcoin i-a facut pe multi sa se intrebe daca acest proiect submineaza promisiunea Web3 de descentralizare pentru a construi exact opusul. Si totusi, peste 2 milioane de oameni din zonele defavorizate s-au inscris deja pentru a-si partaja datele biometrice cu Worldcoin in schimbul 25 WLD, in valoare totala de mai putin de 100 USD la momentul scrierii acestui articol, in conditiile in care o criptomoneda WLD se tranzactioneaza pe principalele burse cripto cu aproximativ 2,4 dolari”, scrie Matthew Niemerg.

 

Worldcoin sustine ca scaneaza irisul pentru a diferentia utilizatorii umani de boti

Argumentul invocat de fondatorii Worldcoin pentru „necesitatea” scanarii irisului pentru a detine criptomoneda WLD este faptul ca „in era Inteligentei Artificiale este esentiala distinctia dintre oameni si boti” si ca datele biometrice ar indica un utilizator uman. Astfel, protocolul retelei blockchain pe care e construit Worldcoin ar fi “Proof of personhood” - dovada umanitatii facuta pe baza unui ID digital a carui „moneda” este imaginea unica a irisului.

Matthew Niemerg dezvaluie, punctual, o serie de riscuri pe care le-ar presupune cresterea uriasa in popularitate a acestui proiect, care ar duce la o baza uriasa de date biometrice centralizata de o companie privata. El remarca faptul ca proiectul Worldcoin se apropie de o distopie hollywood-iana, aducandu-i aminte de filmul „Black Mirror”.

Expertul in blockchain arata ca Worldcoin poate ridica probleme de securitate nationala

Un set cu totul nou de probleme apare din faptul ca acest lucru este realizat de o singura companie, in prezent centralizata. Ironia face ca inclusiv ChatGPT sa listeaze problemele de securitate ale unui astfel de proiect.

Cateva dintre raspunsurile sale la întrebarea ‘Care sunt riscurile in colectarea de date biometrice a persoanelor din tarile subdezvoltate de catre o companie?’ includ:

  • Incalcari ale confidentialitatii

  • Brese de securitate

  • Supraveghere si suveranitate”, scrie Matthew Niemerg.

Astfel, explica Niemerg, datele biometrice, cum ar fi irisii, sunt extrem de sensibile si unice pentru fiecare individ. Pot dezvalui informatii precum sex, etnie si, probabil, afectiuni medicale. Daca o singura companie controleaza aceste date, exista un risc mare de incalcare a confidentialitatii, deoarece poate fi folosita pentru a urmari si monitoriza persoanele fara consimtamantul acestora, sustine expertul.

Cine poate garanta ca respectiva companie nu ar exploata datele biometrice pentru castiguri comerciale, cum ar fi publicitate directionata sau vanzarea datelor catre alte entitati? Nu este asta diametral opus cu ceea ce am incercat sa realizam in ultimii ani?”, se intreaba Niemerg.

Un guvern corupt poate folosi aceste date pentru a manipula comportamente”

De asemenea, centralizarea datelor biometrice ii expune pe utilizatori la un risc mai mare de a fi vizat de hackeri si infractorii cibernetici. Acesta este ceea ce este cunoscut in sectoarele de securitate ca un „fagure de miere” atunci cand este utilizat in scopuri controlate. O cantitate mare de date atractive stocata de o singura entitate va fi, in cele din urma, piratata.

O bresa de securitate a datelor la aceasta scara ar putea duce la consecinte grave, inclusiv furt de identitate, frauda si acces neautorizat la informatiile personale a milioane de oameni.

Un alt risc este reprezentat de faptul ca aceste date ar putea cadea, de asemenea, in mainile guvernelor straine, fiind folosite pentru a obtine informatii personale ale cetatenilor fara un mandat, potrivit articolului din CoinTelegraph:

„Un guvern corupt poate folosi aceste date pentru a manipula comportamente, a limita disidenta si a suprima opozitia, transformand in esenta regiunile subdezvoltate in state cu un nivel dictatorial de supraveghere”, sustine Niemerg.

Mai mult decat atat, daca compania opereaza peste granite, ar putea exercita o putere si o influenta nejustificate asupra guvernelor si societatilor. Sprijinirea financiara a unui numar mare de cetateni straini in cadrul unui model de venit de baza universal ar putea reduce in cele din urma autonomia si suveranitatea proceselor democratice ale unei tari.

Cand viziteaza Worldcoin’s Orbs pentru a-si scana irisii, li se ofera un autocolant promotional pe care scrie ‘Verified Human’. Exista un usor sentiment de disconfort in a fi denumit aici pur si simplu uman - nu persoana. In contextul vanzarii identitatii tale pentru cativa dolari unui proiect de criptomoneda cu legaturi cu dezvoltarea AI, aproape ca suna ca un derapaj freudian. Este ca si cum personalitatea este o idee uitata, iar acum suntem doar oameni intr-o baza de date masiva de date biometrice”, argumenteaza Matthew Niemerg.

Worldcoin are sediul pe Insulele Cayman, un paradis offshore

Worldcoin a fost „conceput pentru a proteja confidentialitatea individuala si a construit un program solid de confidentialitate” si se angajeaza sa se asigure ca indeplineste cerintele de reglementare, a declarat Fundatia Worldcoin la momentul lansarii proiectului. Fundatia Worldcoin este o entitate cu sediul in Insulele Cayman, care se descrie ca „un administrator al protocolului Worldcoin”.

Fundatia Worldcoin respecta toate legile si reglementarile care reglementeaza prelucrarea datelor cu caracter personal pe pietele pe care Worldcoin este disponibil”, se arata in comunicat, in care se sustine ca proiectul este supravegheat in Uniunea Europeana de Oficiul de Stat Bavarez pentru Supravegherea Protectiei Datelor.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani