Grid star
eveniment

AUSTERITATEA LUI CITU NASTE PROTESTE - Sindicatele din invatamant: Vinovati sunt cei aflati la conducerea tarii

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), care apara interesele a peste 165.000 de salariati, protesteaza fata de politica de austeritate pe care noul Guvern al Romaniei condus de Florin Cutu (foto) se pregateste sa o puna in aplicare.

Presedintele Federatiei Simion Hancescu spune ca un bun Executiv gaseste cea mai buna solutie prin care angajatii de care are mare nevoie, cum sunt cei din invatamant, sa nu fie afectati:

"Protestele vor fi inevitabile, iar cei care se fac vinovati sunt cei aflati la conducerea acestei tari!".

Potrivit FSLI, in conditiile in care se anunta cresteri substantiale de preturi dupa data de 1 ianuarie 2021, masurile de austeritate impuse de Guvernul Citu condamna personalul din invatamant la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeasi categorie profesionala.

Sindicalistii arata ca dupa lovitura primita prin OUG 135/2020, in urma careia personalului didactic i-au fost anulate majorarile salariale prevazute a se acorda, conform legii, incepand cu data de 1 septembrie 2020, Guvernul Citu le anuleaza si pe cele care ar fi trebuit sa se aplice de la data de 1 ianuarie si de la data de 1 septembrie 2021.

De asemenea, dupa 3 ani si jumatate de la intrarea in vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigentie, gradatie de merit, care lucreaza in invatamantul special sau care predau in regim simultan, sunt incorect calculate, prin raportare la salariile de baza din anul 2016:

"Toate acestea se intampla in conditiile in care pozitionarea functiilor didactice in grila de salarizare este in patrimea inferioara a acesteia!!!

Aceasta este 'rasplata' pentru efortul urias depus de personalul didactic in acest an, in care s-a introdus invatarea online? Prin efortul personal, financiar si material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotarilor din invatamant cu dispozitivele tehnice necesare, asa cum prevedea legea, fiind nevoiti sa lucreze de pe laptopurile si telefoanele personale si sa gaseasca singuri solutii de avarie, astfel incat procesul de predare- invatare-evaluare sa continue.

Puterea de cumparare a salariatilor din invatamant, in conditiile de fata, ii plaseaza pe cei mai multi la limita subzistentei, daca ne raportam la necesarul cosului minim de consum pentru un trai decent. Conform Legii 174/2020, un trai decent inseamna ca o familie formata din doi adulti si doi copii trebuie sa aiba un venit net lunar de aproximativ 7.000 de lei.

Avand in vedere ca un astfel de venit este obtinut de o familie de cadre didactice care au o vechime de 35 de ani la catedra, este evident ca cei mai multi angajati din sistemul de educatie nu ajung la acest venit si se incadreaza in categoria celor cu un nivel de trai cu mult sub cel decent.

Acestea sunt o parte dintre nemultumirile oamenilor din sistemul de invatamant preuniversitar si conform semnalelor primite, se doreste declansarea actiunilor de protest in perioada urmatoare".

Iata ce a declarat Simion Hancescu, presedinte FSLI:

"Nu se poate sa acceptam ca educatia sa fie din nou sacrificata, ori de cate ori bugetul tarii devine insuficient pentru asigurarea cheltuielilor cu salarizarea angajatilor din aparatul de stat. Nu este primul guvern care, atunci cand vorbeste despre austeritate sau masuri drastice de relansare a economiei, taie adanc in veniturile anagajatilor din sistemul de educatie.

Pentru noi amanarea celor doua cresteri salariale care ar fi trebuit sa se aplice de la data de 1 septembrie 2020 si de la data de 1 septembrie 2021, raportata la scumpirea alimentelor si a utilitatilor, inseamna nu doar o amanare a maririlor salariale, ci o taiere. Colegii nostri sunt, din nou, victimele unui sistem incoerent de guvernare.

A fi un bun Executiv nu inseamna sa tai de pe lista sau sa amani, ci inseamna sa gasesti cea mai buna solutie prin care angajatii de care ai mare nevoie, cum sunt cei din invatamant, sa nu fie afectati!

Orice atingere de acest gen a sistemului de educatie inseamna subrezirea acestuia si o deprofesionalizare a angajatilor sai. In aceste conditii protestele vor fi inevitabile, iar cei care se fac vinovati sunt cei aflati la conducerea acestei tari!".

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani