Grid star
business capital

ASIGURAREA LOCUINTELOR - S-au platit despagubiri de peste 800.000 euro. Pentru ce s-au dat banii

O avarie la conductele de apa care a afectat mai multe case, in 2021, a generat despagubiri, achitate in baza asigurarilor de locuinte, de peste 4 milioane lei (820.000 euro).


Potrivit Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), in medie, anul trecut, unul din doua dosare de dauna la locuinte a avut drept cauza avarii la instalatiile de apa. Astfel, pe langa nivelul semnificativ al daunelor generate de acest tip de riscuri, se remarca si frecventa mare a producerii acestora.

A doua cea mai mare despagubire platita anul trecut, in valoare de 3,1 milioane lei, a fost cauzata de un incendiu, iar fenomenele atmosferice au dus si ele la producerea unui eveniment care a generat despagubiri totale de peste 1,5 milioane lei. Top 5 al celor mai ”costisitoare” evenimente acoperite prin polite de asigurare facultative pentru locuinte este completat de alte doua incendii – care au generat despagubiri de 1 milion lei, respectiv 530.000 lei.

“Aceste cifre demonstreaza importanta protectiei financiare pe care asigurarile o ofera in astfel de situatii. Protectia in fata neprevazutului ar trebui sa fie, si din acest punct de vedere, o prioritate pentru romani”, a declarat presedintele UNSAR, Adrian Marin.

Procentul asigurarilor facultative

Conform celui mai recent studiu sociologic dedicat asigurarilor de locuinte realizat la nivelul UNSAR, 50% dintre romani stiu ca daunele cauzate de avarii ale instalatiilor interioare ale locuintelor (de apa, gaze, canal, climatizare si incalzire) pot fi acoperite in baza unei asigurari facultative de locuinte. Cu toate acestea, desi 95% dintre romani sunt proprietarii casei in care locuiesc, sub 20% din totalul locuintelor sunt acoperite printr-o polita de asigurare facultativa.
“Cea mai buna solutie pentru protejarea locuintelor noastre o reprezinta incheierea unei asigurari facultative de locuinta. Aceasta se poate incheia pentru locuintele care sunt deja asigurate printr-o polita obligatorie (PAD), beneficiind astfel de o acoperire completa impotriva mai multor riscuri, precum incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul”, a precizat Alexandru Ciuncan, director General UNSAR.

Clauze speciale

Totodata, politelor facultative li se pot atasa si clauze speciale, precum asigurarea instalatiilor interioare ale cladirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar si raspunderea civila fata de terte persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor produse vecinilor).
Asigurarile obligatorii pentru locuinte acopera 3 riscuri catastrofale (cutremur, inundatii si alunecari de teren) pana la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, in functie de tipul constructiei, indiferent daca valoarea acesteia este mai mare. In completare, locuinta poate fi protejata la valoarea ei reala si pentru mai multe riscuri, printr-o asigurare facultativa.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani