Grid star
banci

ASF A SESIZAT PARCHETUL IMPOTRIVA BRD – Cutremur pe piata pensiilor private. Nereguli gasite la BRD: “Efectuarea unor inregistrari in contabilitate, care nu au avut la baza documente justificative”. Va fi declansata o ancheta penala

Cutremur pe piata pensiilor private. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a sesizat Parchetul si ANAF in urma unui control efectuat la societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA.

Conform unui comunicat de presa dat publicitatii vineri, 13 mai 2022, ASF a descoperit fapte care constau in efectuarea unor inregistrari in contabilitate, care nu au avut la baza documente justificative, nu au rationament economic, contravin functionalitatii conturilor si care nu reflecta situatia reala a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA.

In urma controlului, ASF a dispus sanctionarea contraventionala a directorului general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA, a doi membri din Consiliul de Administratie, precum si retragerea aprobarilor ca acestia sa faca parte din structurole de conducere.

Dosar penal

In plus, in urma controlului efectuat de ASF la BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA va fi deschis un dosar penal. Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant al ASF, Daniel Apostol (foto), acesta precizand intr-o declaratie acordata profit.ro ca a fost sesizat si ANAF-ul: “Consiliul ASF a dat sanctiuni in linia de competenta a ASF. In plus, Consiliul ASF a sesizat Parchetul si ANAF”.

Prezentam comunicatul ASF:

“Autoritatea de Supraveghere Financiara (A.S.F.) a efectuat un control permanent la societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., in urma caruia A.S.F. a constatat ca directorul general si membrii Consiliului de Administratie al societatii au incalcat regulile de guvernanta corporativa si cele privind evidenta situatiilor contabile ale administratorului.

In sarcina directorului general s-au retinut fapte contraventionale privind efectuarea unor inregistrari in contabilitate, care nu au avut la baza documente justificative, nu au rationament economic, contravin functionalitatii conturilor si care nu reflecta situatia reala a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

In sarcina membrilor Consiliului de Administratie al societatii s-au retinut fapte contraventionale, din care rezulta ca acestia nu au asigurat un management prudent şi corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului.

Ca urmare a aspectelor constatate in actiunea de control si potrivit prevederilor legale, Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara a decis urmatoarele masuri sanctionatorii:

1.Sanctionarea doamnei Alina Cecilia Andreescu, in calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amenda contraventionala in cuantum de 100.000 de lei si, complementar, cu interzicerea, pe o perioada de 180 de zile, a desfasurarii activitatilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare;

2.Sanctionarea domnului Laurent Simon Doubrovine, in calitate de membru al Consiliului de Administratie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amenda contraventionala in cuantum de 60.800 de lei si, complementar, cu interzicerea, pe o perioada de 180 de zile, a desfasurarii activitatilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare;

3.Sanctionarea doamnei Raluca Ioana Moise, in calitate de membru al Consiliului de Administratie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amenda contraventionala in cuantum de 60.800 de lei si, complementar, cu interzicerea, pe o perioada de 180 de zile, a desfasurarii activitatilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare;

4.Sanctionarea domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, in calitate de membru al Consiliului de Administratie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amenda contraventionala in cuantum de 55.500 de lei si, complementar, cu interzicerea, pe o perioada de 180 de zile, a desfasurarii activitatilor reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare.

Avand in vedere sanctiunile mentionate mai sus, A.S.F. a procedat, conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019 cu modificarile si completarile ulterioare, la reevaluarea membrilor structurii de conducere ale caror autorizatii erau in vigoare la data de 11.05.2022. In urma finalizarii procesului de reevaluare, Consiliul A.S.F. a hotarat:

1.Retragerea aprobarii acordate doamnei Alina Cecilia Andreescu, in calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

2.Retragerea aprobarii acordate doamnei Raluca Ioana Moise, in calitate de Membru al Consiliului de Administratie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

3.Retragerea aprobarii acordate domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, in calitate de Membru al Consiliului de Administratie al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

Sanctiunile aplicate nu au vizat activitatea desfasurata de societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. in legatura cu administrarea fondurile de pensii private. Interesele participantilor si activele fondurilor, care sunt separate de activele administratorului, nu au fost afectate”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani