APELE MINERALE ROMANESTI, MANDRIE NATIONALA, IZVOR DE SANATATE – Directorul general SNAM Andrei Dimitriu: „Au potentialul de a deveni o componenta a brandului de tara”
Societatea Nationala a Apelor Minerale SA (SNAM), sub patronajul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, a organizat in data de 12 noiembrie 2024 Conferinta "Apele Minerale Romanesti – Mandrie Nationala, Izvor de Sanatate". Evenimentul a carui gazda a fost directorul general al SNAM Victor-Andrei Dimitriu s-a centrat pe aducerea in atentia factorilor decidenti, a potentialilor investitori dar si a opiniei publice beneficiile apelor minerale ale Romaniei si cum sunt acestea exploatate.
SNAM, care in primele 9 luni a avut un profit de 3 milioane lei sub conducerea lui Victor-Andrei Dimitriu, si-a stabilit ca principal obiectiv recunoasterea si aprecierea apelor minerale romanesti.
Pe langa profitul in crestere de 60-70% de la an la an, din 2020 pana in prezent, anterior institutia fiind condusa de Alin Udriste, in prezent deputat, SNAM a reusit si acreditarea Laboratorului propriu SNAM pentru monitorizarea si controlul calitatii apei, acest laborator avand si posibilitatea de a emite certificate de incercare recunoscute la nivel international. In acest sens, SNAM poate deveni chiar laborator pentru comparari pe apa pentru a demonstra ca asigura conditiile de calitate.
"Faptul ca SNAM si-a acreditat laboratorul este un lucru foarte bun, dar cred ca poate face mai mult pentru monitorizarea si controlorii calitatii apei.
Laboratorul SNAM are posibilitatea de a emite certificate de incercare si trebuie recunoscute. SNAM ar putea chiar deveni laborator bio pentru comparari pe apa pentru a demonstra ca asigura conditiile de calitate.
Poate sa fie acreditat si ca organism de inspectie, care ar putea sa faca contract cu laboratoarele acreditate care sa fie evaluate periodic.
Noi avem o colaborare foarte buna cu SNAM si cred ca putem dezvolta aceasta colaborare si in viitor. Le doresc felicitari si sper la succese cat mai mari", a declarat presedintele RENAR – Organismul de acreditare din Romania recunoscut la nivel european, Fanel Iacobescu in cadrul conferintei SNAM.
Prezent in conferinta, Razvan Marian Pircalabescu, director de cabinet al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului l-a felicit pe Andrei Dimitriu pentru profitul realizat in primele 9 luni ale acestui an, transmitandu-le totodata antreprenorilor ca au programe de stat pentru a le veni in ajutor, cu atat mai mult cu cat a fost impresionat sa afle ca apele minerale romanesti sunt pe piata de export "din SUA pana in Japonia":
"Putem fi prezenti la nivel international. Aveti un rol important si in rolul turismului, prin apele minerale termale.
La masa este si Plafar, cu care ne dorim sa ne dezvoltam capacitatile de productie si sa facem noi tipuri de produse. Cu o alta companie romaneasca am facut ceaiuri reci. De ce nu am face cu Plafar siropuri cu ape romanesti?
Va stam la dispozitie nu doar sa accesati ajutoare de stat de la minister, ci si la export".
La randul sau, fostul director general al SNAM, Alin Udriste, in prezent deputat, a evidentiat aportul pe care l-a avut, impreuna cu Andrei Dimitriu, pentru dezmortirea industriei apelor minerale romanesti:
"Pana mai ieri, din 2020, eram cu Andrei si am reusit sa facem o serie de lucruri bune, prezentate si de Andrei Dimitriu. Cred ca am reusit sa dezmortim industria considerata o papusa a sistemului. Am demonstrat ca nu suntem doar aceia care luam apa de la stat prin licente si o livram partenerilor, ci suntem un partener activi. Scopul nostru este sa intretinem sursele si furajele vechi, si sa dezvoltam surse noi. Am incercat singuri sau in parteneriat cu UAT-urile, sa dezvoltam aceste noi surse.
De cateva luni sunt in Camera Deputatilor si cred ca pot ajuta, avand in vedere ca este un domeniu pe care il cunosc foarte bine. Putem sa reglementam zona de ape de masa, ape de izvor, ape minerale. Vreau sa multumesc industriei noastre pentru acesti 4 ani si jumatate si sa ii asigur ca din aceasta pozitie sau alta pozitie pe care o voi ocupa am sa ii reprezint".
Iuliu Stocklosa, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti a punctat faptul ca SNAM a fost premiat de CCIB in repetate randuri pentru calitatea managementului companiei:
"Menirea noastra este de a contribui la dezvoltarea durabila a mediului de afaceri. Ne-am asumat rolul important de a face cunoscute stiluri de afaceri si management care sa stimuleze un nou tip de antreprenori. Premiem afaceri de succes si oamenii din spatele lor care nu au incetat sa gandeasca outside of the box. Si va anuntam ca an de an in topurile noastre se afla si SNAM, compania fiind selectata ca urmare a calitatii managementului companiei".
In cadrul evenimentului au mai luat cuvantul presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, Adrian Mugurel Miulescu manager INRMFB, Ana Maria Dragoescu, presedintele Asociatiei Apa pentru viitor, doctorul Dan Blendea, Daniela Mariscu, presedinte Aquatica Experience, nutritionistul Fit 4 you, Mario Popescu, si altii.
Redam in continuare luarea de cuvant a directorului SNAM Victor-Andrei Dimitiru in deschiderea conferintei:
"Distinsi oficiali,
Stimati parteneri din industria apelor minerale,
Onorati reprezentanti ai institutiilor cu rol de reglementare,
Dragi invitati,
Doamnelor si Domnilor,
Incep prin a va adresa cele mai sincere multumiri pentru ca sunteti alaturi de noi la acest eveniment special, moment ce marcheaza angajamentul Societatii Nationale a Apelor Minerale de a promova acest patrimoniu natural vital, de importanta strategica pentru Romania.
Dupa cum bine stim, tara noastra beneficiaza de importante resurse de apa minerala naturala, cunoscute si apreciate de secole pentru beneficiile lor, pentru calitatile lor terapeutice si pentru rolul esential in mentinerea sanatatii. Societatea noastra are privilegiul de a fi garantul valorificarii lor durabile si de a sustine cu responsabilitate imbuteliatorii locali in dezvoltarea acestui sector economic important. Societatea Nationala a Apelor Minerale a concesionat activitatea de exploatare apa minerala terapeutica in 8 perimetre si anume: Iasi- Nicolina, Covasna, Jigodin, Borsec, Herculane, Vata de Jos si Geoagiu Bai. Printre indicatiile apei minerale terapeutice valorificate din aceste perimetre se numara afectiunile locomotorii, cardiace, reumatismale, afectiuni ale aparatului digestiv etc.
Cu permisiunea Dumneavoastra, as dori sa subliniez rolul Societatii Nationale a Apelor Minerale in protejarea acestor resurse. In ultimele doua decenii, ne-am concentrat eforturile pe eficientizarea operatiunilor si standardizarea proceselor de captare sau extractie si livrare, asigurand cele mai inalte standarde de calitate.
Astfel, activitatea operationala a societatii din ultimii ani a constat in:
-
obtinerea a 10 noi licente de exploatare pentru urmatorii 20 de ani
-
un numar de 20 de licente de exploatare prelungite pentru urmatorii 5 ani
-
10 licente de exploatare in procedura de prelungire pana la 31.12.2024
In perioada 2022-2023 au fost depuse la autoritatea competenta documentatii tehnico-economice pentru obtinerea dreptului de a desfasura activitati de explorare in 3 perimetre noi si anume: Argestru si Valea Bancului in jud. Suceava si Biborteni Batani in jud. Covasna.
Mai mult de atat prin asocierea cu unitatile administrativ teritoriale, Societatea Nationala a Apelor Minerale si-a extins activitatea in zone noi fiind in demersuri avansate pentru obtinerea dreptului de explorare in numele titularului licentei de dare in administrare, respectiv a UAT-ului in urmatoarele zone: oras Brosteni: perimetrele Valea Negrisoarei, Valea Bradului si Dealul Cerbilor- jud. Suceava; Schela Cladovei- Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinti, sisterea- jud. Bihor.
Pentru dezvoltarea activitatii de exploatare in perimetrele concesionate au fost executate foraje noi si aici putem enumera forajul F12- perimetrul Borsec, 8 foraje in perimetrul Iasi- Copou, 3 foraje in perimetrul Moara Dracului, 1 foraj in perimetrul Schela Cladovei si 1 foraj in perimetrul sisterea.
De asemenea au fost efectuate demersuri pentru valorificarea unor surse din perimetrele Buzias, Vata de Jos, Poiana Negri, Covasna etc., care anterior nu fusesera valorificate si care au fost preluate fie de beneficiarii existenti care si -au dezvoltat activitatea de imbuteliere sau de beneficiari noi cum este de exemplul cazul sursei FIV perimetrul Buzias, jud. Arad.
Pentru pastrarea nealterata a calitatii apei au fost realizate investitii fiind construite 7 cabine noi de protectie a surselor si implementat anual programul de mentenanta preventiva, lucrarile fiind materializate in reabilitari cabine- 4 cabine, foraje -6 foraje, perimetre- 2 perimetre.
In acelasi timp societatea noastra dispunea de anumite surse nevalorificate care au fost contractate incepand din anul 2020, iar cateva dintre acestea sunt la Poiana Negri, Valcele, Biborteni, Poiana Cosnei, Vata, Buzias sau Covasna.
De asemenea, un pilon important pe lantul de productie il reprezinta rapoartele de incercare, respectiv analizele fizico-chimice si microbiologice, efectuate in Laboratorul propriu, dotat la nivelul ultimelor tehnologii disponibile si acreditat de Organismul National de acreditare unic, RENAR. Prin aceasta activitate, respectam nu doar misiunea legala, ci asiguram si controlul si siguranta de care trebuie sa beneficieze toti consumatorii finali.
Asa cum ati observat si din titlul evenimentului nostru, apele minerale naturale nu reprezinta doar un produs benefic pentru consum, ci pot reprezenta si un element al traditiei identitatii nationale. Pe langa importanta strategica, fiecare sursa, fiecare izvor poarta o poveste unica, avand semnificatie pentru comunitatea locala si pentru regiune. De aceea, unul dintre obiectivele noastre este sa contribuim, alaturi de partenerii nostri imbuteliatori, la recunoasterea si aprecierea internationala a apelor minerale romanesti. Putem spera - fara riscul de a gresi - ca acestea au potentialul de a deveni o componenta a brandului de tara, data fiind calitatea lor deosebita, consacrata stiintific.
O alta miza a conferintei noastre de astazi o constituie preocuparea consumatorilor pentru sanatate. Importanta acordata informatiilor din sfera preventiei sau chiar tratamentului unor afectiuni ii determina pe oameni sa studieze mai atent deciziile de alegere a produselor. De aceea, prin initiativele si campaniile noastre, dorim sa incurajam publicul sa aleaga apa minerala din Romania, ca parte a obiceiurilor zilnice. Credem cu tarie ca acest mesaj trebuie transmis cu toata convingerea de catre cei implicati in aceasta industrie.
Pentru a atinge toate aceste obiective ambitioase, colaborarea noastra cu institutiile Statului este esentiala. De aceea, salut prezenta tuturor reprezentantilor autoritatilor, care ne-au fost, de-a lungul timpului, veritabili parteneri de dialog si suport in demersurile noastre pentru asigurarea exploatarii sustenabile. De asemenea, colaborarea cu decidentii ne permite sa contribuim la conturarea unui cadru legislativ favorabil si predictibil, care sa incurajeze investitiile in actualizarea si dezvoltarea infrastructurii de imbuteliere.
Societatea Nationala a Apelor Minerale isi propune sa extinda activitatile de cercetare, sa investeasca constant in tehnologii moderne pentru analiza si controlul calitatii si sa intensifice campaniile de constientizare a publicului cu privire la beneficiile consumului de apa minerala. Vom continua sa lucram alaturi de toti partenerii pentru a promova apele minerale romanesti, ca un simbol al mandriei nationale si o sursa a sanatatii publice.
In incheiere, doresc sa va multumesc tuturor celor prezenti. Impreuna putem consolida pozitia Romaniei pe harta internationala a apelor minerale si putem aduce un plus de sanatate si bunastare fiecarui consumator.
Va multumesc si va doresc o zi plina de inspiratie si colaborare fructuoasa!"