ANPC, OFERTA SPECIALA PENTRU AGENTII ECONOMICI – Conditiile in care nu vor fi sanctionati daca se gasesc nereguli
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) anunta introducerea unei strategii prin care operatorii economici pot cere sa fie controlati de comisarii institutiei, iar daca se vor gasi nereguli nu vor fi sanctionati, ci vor primi un termen sa remedieze deficientele constatate
ANPC a initiat in premiera, in acest domeniu de activitate, dupa modelul practicat de alte institutii ale statului, strategia speciala de pregatire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar initiat de acestia, care va intra in vigoare la 15 noiembrie 2022.
Procedura trebuie sa urmeze cateva etape si este necesar sa se depuna o cerere catre comisariatul regional pentru protectia consumatorului (CRPC) pe raza caruia are sediul social al companiei.
Adresele de e-mail ale acestora, pe care le puteti gasi si la pagina Comisariate din cadrul website-ului:
– CRPC Bucuresti-Ilfov (judetul Ilfov si Municipiul Bucuresti) crpcbucurestiilfov@anpc.ro;
– CRPC Prahova (judetele Prahova, Arges, Giurgiu, Dambovita, Ialomita, Calarasi, Teleorman) crpcprahova@anpc.ro;
– CRPC Iasi (judetele Iasi, Neamt, Vaslui, Bacau, Suceava, Botosani) crpciasi@anpc.ro;
– CRPC Cluj (judetele Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramures, Salaj, Bistrita Nasaud) crpccluj@anpc.ro;
– CRPC Galati (judetele Galati, Vrancea, Braila, Tulcea, Buzau, Constanta) crpcgalati@anpc.ro;
– CRPC Timis (judetele Timis, Arad, Caras Severin, Hunedoara) crpctimis@anpc.ro;
– CRPC Brasov (judetele Brasov, Mures, Alba, Harghita, Covasna, Sibiu) crpcbrasov@anpc.ro;
– CRPC Dolj (judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea) crpcdolj@anpc.ro.
Depunererea cererii
Cererea trebuie sa contina datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, adresa sediului social si a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activitatii prestate. CRPC caruia i-a fost adresata cererea va comunica data vizitei pe care o va realiza echipa de comisari la operatorul economic care a depus solicitarea si, in masura in care este finalizata, si fisa de control care va contine obiectivele actiunii de verificare.
Prioritate, in procesarea cererilor, vor avea operatorii economici din domeniile:
– HORECA
– comertul de produse alimentare
– prestarea serviciilor in directa legatura cu sanatatea consumatorilor.
Masuri de remediere
"In urma acestei actiuni, operatorul economic care a facut cererea nu va fi sanctionat pecuniar, in cazul in care comisarii vor constata neconformitati, ci va primi un set de masuri de remediere, intr-un termen rezonabil de executie, urmand ca indeplinirea acestora sa fie reverificata de ANPC. Dupa ce va fi constatata aducerea la conformitate a deficientelor, ANPC va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica aceasta stare de fapt consumatorilor.
Pentru ca institutia noastra nu poate promova actiunile unui operator economic sau a altuia, pentru a nu fi acuzata de partinire, in aceste cazuri, va face publice datele si imaginile de dinainte si de dupa control, precizand ca, din punctul de vedere al ANPC, conditiile de lucru ale operatorului respectiv au fost aduse la normalitate, conform legislatiei in vigoare, in domeniu”, precizeaza Autoritatea.