ANCHETA PE PIATA SERVICELOR DE MASINI – Consiliul Concurentei a declansat controale la 27 de firme din reteaua Auto Italia si Uniqa Asigurari
O ancheta de amploare a fost declansata de Consiliul Concurentei pe piata servicelor de masini. Sunt vizate 27 de firme din reteaua Auto Italia si Uniqa Asigurari.
Anuntul a fost facut joi, 25 noiembrie 2021, Consiliul Concurentei precizand ca exista indicii ca Auto Italia Impex SRL, 27 dintre firmele de reparatii autorizate din reteaua sa si UNIQA Asigurari SA si-au coordonat comportamentul, avand ca scop stabilirea tarifelor, discounturilor si a altor conditii de tranzactionare pe piata serviciilor de intretinere si reparare a autovehiculelor din Romania.
Prezentam comunicatul Consiliului Concurentei:
“Consiliul Concurentei a declansat o noua investigatie pe piata serviciilor de reparare a autovehiculelor
Consiliul Concurentei a declansat o investigatie privind posibila incalcare a legislatiei in domeniul concurentei de catre Auto Italia Impex SRL, o parte a firmelor de reparatii autorizate din reteaua Auto Italia si Uniqa Asigurari. Auto Italia este importatorul oficial in Romania al brandurilor Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth si Maserati.
Astfel, autoritatea de concurenta are indicii ca Auto Italia Impex SRL, 27 dintre firmele de reparatii autorizate din reteaua sa si UNIQA Asigurari SA si-au coordonat comportamentul, avand ca scop stabilirea tarifelor, discounturilor si a altor conditii de tranzactionare pe piata serviciilor de intretinere si reparare a autovehiculelor din Romania.
In acest context, Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediile si/sau punctele de lucru ale Auto Italia Impex SRL, UNIQA Asigurari SA si patru dintre reparatorii autorizati vizati de investigatie. Inspectiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucuresti si sunt justificate de necesitatea obtinerii tuturor informatiilor si documentelor relevante in vederea clarificarii posibilei practici anticoncurentiale analizate.
Documentele ridicate in cadrul inspectiilor se afla in analiza autoritatii romane de concurenta, in cadrul procedurilor specifice investigatiei. Inspectiile inopinate constituie o etapa preliminara a investigatiei, iar efectuarea lor nu reprezinta o antepronuntare a Consiliului Concurentei in ceea ce priveste existenta unei incalcari a Legii concurentei.
In situatia in care Consiliul Concurentei va constata incalcarea regulilor de concurenta, companiile implicate risca amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care coopereaza cu autoritatea de concurenta, in cadrul programului de clementa, pot obtine imunitate la amenda sau reduceri substantiale ale amenzilor”.