ANAT someaza autoritatile sa combata evaziunea fiscala si turismul "la negru" de pe litoral: “Se fac cazari in apartamente private si nu se plateste nicio taxa”
Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) cere autoritatilor sa ia masuri pentru combaterea turismului “la negru”, avertizand ca acest lucru poate avea consecinte negative semnificative asupra industriei turismului si a economiei in general.
Patronatul reclama si faptul ca sunt persoane fizice care organizeaza grupuri, atat in Romania, cat si in strainatate, la negru, fara licenta, fara brevet, si nu platesc 1 leu statului roman. “Propun ca vama sa verifice ca fiecare autocar sa aiba licenta de turism, iar ghidul brevet”, declara Alin Burcea, presedintele ANAT (foto).
Potrivit antreprenorilor din turism, cazarea neautorizata in apartamente private, vile sau alte structuri precum si excursiile si deplasarile organizate fara detinatori de licenta nu numai ca priveaza statul de taxe si impozite, dar afecteaza mult afacerile legale.
Prezentam comunicatul ANAT:
“Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) considera ca o prioritate a autoritatilor romane este aceea de a combate mult mai serios 'turismul la negru'. Turismul 'la negru', ilegal si neautorizat, poate avea consecinte negative semnificative asupra industriei turismului si a economiei in general.'
Se fac cazari in apartamente private, pe Litoral si la munte, si nu se plateste nicio taxa. Pe de alta parte, sunt persoane fizice care organizeaza grupuri, atat in Romania, cat si in strainatate, la negru, fara licenta, fara brevet, si nu platesc 1 leu statului roman. Propun ca vama sa verifice ca fiecare autocar sa aiba licenta de turism iar ghidul brevet', declara Alin Burcea, presedintele ANAT.
ANAT constata ca toate controalele vizeaza doar operatorii autorizati, cu licente, sub sanctiuni extrem de grave, pana la amenzi si ridicarea licentei, in timp ce in jur 'zburda' fara nicio repercusiune unitati de cazare neclasificate care sunt promovate pe piata si vandute de platforme online nelicentiate ca agentii sau pur si simplu de intermediari 'ad-hoc'.
Iata care sunt principalele consecinte ale turismului 'la negru':
Impactul asupra economiei si structurilor de cazare: Cazarea neautorizata in apartamente private, vile sau alte structuri precum si excursiile si deplasarile organizate fara detinatori de licenta nu numai ca priveaza statul de taxe si impozite, dar afecteaza mult afacerile legale din domeniul turismului. Proprietarii de hoteluri, pensiuni si alte structuri de cazare care platesc taxe si functioneaza in mod legal dar si agentiile de turism se confrunta cu o concurenta neloiala din partea celor care ofera cazare 'la negru'. Aceasta concurenta poate duce la scaderea veniturilor pentru structurile de cazare legale si poate afecta investitiile in dezvoltarea infrastructurii turistice a Romaniei.
Concurenta neloiala: Structurile de cazare si agentiile de turism licentiate platesc taxe si respecta reglementarile pentru a-si desfasura activitatea. Cand entitati neautorizate organizeaza grupuri sau deplasari, creeaza o concurenta neloiala. Agentiile licentiate pot pierde clienti si venituri din cauza acestui fenomen.
Reputatie afectata: Turismul 'la negru' poate duce la experiente proaste pentru turisti. Daca grupurile organizate de entitati neautorizate nu ofera servicii de calitate, reputatia intregii industrii turistice poate suferi. La fel si in cazul cazarilor 'la negru': turistul nu are cui sa se planga, nu beneficiaza de cea mai buna calitate, nu are cum sa fie compensat in cazul in care 'serviciile' sunt sub asteptari.
ANAT considera ca statul roman, prin autoritatile competente, ar trebui sa intensifice controalele si sa impuna sanctiuni mai severe pentru cei care ofera cazare neautorizata sau pentru cei care organizeaza excursii, tururi sau pachete turistice fara licenta. Din pacate, exista si platforme online care promoveaza structuri de cazare neautorizate, dar si ghizi neautorizati, mai ales straini, care, la randul lor, fac concurenta neloiala ghizilor nationali sau locali autorizati. Agentiile de turism, structurile de cazare clasificate si alte entitati legale ar trebui sa fie protejate prin aplicarea riguroasa a legilor si reglementarilor. Amintim ca agentiile de turism lucreaza doar cu structuri de cazare clasificate, autorizate, promovarea cazarii 'la negru' constituind in mod legal o contraventie.
In plus, este esentiala promovarea unei culturi a respectarii legii si a eticii in turism. Educatia si constientizarea turistilor si a furnizorilor de servicii pot contribui la reducerea cazurilor de turism 'la negru'.
Statul roman ar trebui sa investeasca in promovarea turismului legal si sa ofere facilitati si avantaje pentru structurile de cazare autorizate. Campanii de constientizare si educatie pot informa turistii cu privire la beneficiile alegerii cazarii legale si la riscurile asociate turismului 'la negru'. Organizatiile de turism vor acorda, cu siguranta, tot sprijinul unei asemenea campanii. Este esential sa fie protejate interesele economice nationale si sa se asigure o concurenta corecta in industria turismului”.