ANALISTI: BITCOIN MENTINE UN "POTENTIAL URIAS DE CRESTERE” - Investitia in criptomoneda este inca rentabila, sustin specialistii
Analistii de la Wells Fargo Investment Institute (WFII), consilierul si subsidiara Wells Fargo Bank, sustin ca nu este prea tarziu pentru a investi in criptomonede si ca adoptarea acestora este inca in faza incipienta. Bitcoin (BTC) isi va pastra pozitia de "lider”, spun si reprezentantii Fidelity Digital Assets, fiind cea mai descentralizata si rezistenta la cenzura retea cripto. Concluzia generala este ca Bitcoin are momentan un potential subevaluat si ca este o alegere buna pentru orice portofoliu cripto.
Intr-un raport publicat de echipa Global Investment Strategy a WFII si citat de cryptopotato.com, analistii au remarcat ca Wells Fargo Bank nu crede ca este prea tarziu pentru a investi in criptomonede, in ciuda fluctuatiei preturilor.
"Intelegem argumentul potrivit caruia e prea tarziu pentru a investi, dar nu subscriem la el. Credem ca o concentrare prea mare pe performanta trecuta a criptomonedelor poate induce in eroare noii investitori”, au scris reprezentantii Global Investment Strategy a WFII in raport.
Analiza citata a subliniat ca spatiul cripto este inca o industrie in curs de dezvoltare, avand in vedere ca majoritatea monedelor de top au fost lansate cu mai putin de cinci ani in urma. Ei au adaugat ca si cea mai veche criptomoneda, Bitcoin, este inca departe de atinge maturitatea deplina ca activ digital.
Opinia este impartasita si de Chris Kuiper, seful diviziei de cercetare la Fidelity Digital Assets, care este convins ca Bitcoin ar trebui tratat separat de alte active digitale si considera ca joaca un rol exclusiv in portofoliile investitorilor, noteaza cointelegraph.com.
Analisti: BTC are toate sansele sa iasa castigator, indiferent de evolutia criptomonedelor
Cel mai recent raport al Fidelity Digital Assets, intitulat Bitcoin First, vizeaza doua preocupari principale pe care clientii Fidelity le-au exprimat fata de BTC – ingrijorarea ca va fi in cele din urma inlocuit de alte criptomonede si ca are un potential de crestere mai mic in comparatie cu alte criptomonede. Raportul precizeaza ca Bitcoin are un mare potential de conectare cu alte ecosisteme cripto, ceea ce asigura, printre altele, durabilitatea blockchainului BTC.
Potrivit lui Kuiper, BTC ofera o propunere de valoare unica, fiind cea mai descentralizata si rezistenta la cenzura retea monetara. Acesta, potrivit analistului, este un fel de inovatie fundamentala, similara cu inventia rotii.
"Exista inca un potential urias de crestere (n.r. pentru Bitcoin). Nu poti reinventa ceva care a fost deja inventat in ceea ce priveste cel mai sigur, cel mai descentralizat si ceea ce consideram ca fiind cel mai bun sistem monetar din spatiul activelor digitale”, a spus Kuiper.
Bitcoin, principala "ancora monetara” pentru alte active digitale
In timp ce alte criptomonede pot avea un potential de crestere mai mare, asa cum a subliniat Kuiper, ele sunt, de asemenea, supuse unor riscuri mai mari si ar trebui privite mai mult ca niste pariuri cu capital de risc.
Kuiper considera ca, indiferent de dezvoltarea viitoare a ecosistemului blockchain, BTC este probabil sa iasa castigator. Intr-un scenariu cu mai multe lanturi, in care mai multe blockchain-uri vor coexista, Bitcoin va fi in continuare principala "ancora monetara” pentru alte active digitale.
"La sfarsitul zilei, lucrul care da valoare acestor alte tonens sau proiecte cripto este ca se pot lega cumva de Bitcoin, fie pot fi convertite inapoi in Bitcoin”, a explicat el.
In cazul unui scenariu in care castigatorul ia totul, Kuiper crede ca BTC va fi probabil protocolul de baza pentru construirea majoritatii aplicatiilor blockchain. Kuiper subliniaza, de asemenea, ca cei treisprezece ani de existenta ai BTC au redus semnificativ riscurile negative legate in principal de investitiile BTC. Pe de alta parte, potentialul sau de crestere poate fi inca semnificativ, mai ales in cazul in care va inlocui treptat aurul ca depozit de valoare.
Interviul integral poate fi urmarit pe Youtube aici.