ANAF cumpara bilete de avion pentru angajati
13 August 2024 16:54 Lumea Banilor 481Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a demarat procedura de achizitie publica in vederea incheierii unui acord cadru pentru furnizarea biletelor de avion necesare deplasarilor interne si externe pentru salariatii sai, pentru urmatorii patru ani.
Fiscul sustine ca urmare analizelor facute, prin aceasta masura vor fi costuri reduse. Deplasarile se vor efectua in functie de necesitatile institutiei, acordul cadru urmand a fi incheiat cu mai multi operatori economici ce vor participa la licitatie, iar valoarea acestuia este estimata si neasumata momentan ca o cheltuiala.
Conform anuntului ANAF, angajatii institutiei participa la misiuni externe in cadrul:
-programelor Comisiei Europene prin prisma rolurilor detinute de reprezentantii ANAF in diferite Grupuri de Proiect sau Grupuri de Lucru (de ex. Programul Fiscalis 2027 prin intermediul caruia se deconteaza ulterior biletele de transport international);
-formatelor de lucru derulate sub egida Organizatiei Intra-Europene a Administratiilor Fiscale, IOTA (ANAF este membra in cadrul Consiliului Executiv);
-formatelor de lucru derulate sub egida OECD in vederea sustinerii candidaturii Romaniei la OECD, considerata obiectiv strategic de tara;
- grupurilor de lucru ale Consiliului UE in vederea negocierii de propuneri de directiva si regulamente din domeniul fiscal (pentru care cheltuielile de transport international se ramburseaza ulterior de catre Consiliul Uniunii Europene prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe);
-intalnirilor bilaterale in baza Acordurilor de cooperare internationala sau a cadrului legal international de cooperare bilaterala.
Nota: Aceasta rubrica este destinata zvonurilor. Luati informatiile ca atare!