Amenzi pentru firmele care nu-si platesc angajatii conform legii. Cuantumul maxim a fost stabilit la 200.000 lei (Document)
16 June 2024 11:28 Lumea Banilor 1185Guvernul mareste semnificativ amenzile pentru firmele care nu isi platesc angajatii cu salariul minim garantat in plata, prevede proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
Astfel, pentru nerespectarea dispozitiilor privind garantarea in plata a salariului minim brut, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil, se va aplica o amenda de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare persoana careia nu i s-a garantat in plata salariul minim brut, fara a depasi valoarea cumulata de 200.000 lei.
In prezent, nerespectarea dispozitiilor privind garantarea in plata a salariului minim brut pe tara se sanctioneaza cu amenda de la 300 lei la 2.000 lei, conform Codului Muncii.
Criterii pentru stabilirea salariului
Proiectul mai prevede ca in cazul in care programul normal de munca este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculeaza prin raportarea salariului de baza minim brut pe tara la numarul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
Evaluarea gradului de adecvare a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, in functie de ponderea acestuia in castigul salarial mediu brut va cuprinde:
1) modalitatile de stabilire si actualizare a nivelului salariului minim brut pe tara garantat in plata;
2) criteriile de stabilire si actualizare a salariului minim brut pe tara garantat in plata care sa includa cel putin urmatoarele elemente:
a) puterea de cumparare a salariului minim, luand in considerare costul vietii; b) nivelul general al salariilor si distributia acestora;
c) rata de crestere a salariilor;
d) nivelurile si evolutiile productivitatii la nivel national pe termen lung.
3) indicatorii statistici nationali aferenti;
4) setul de indicatori anuali de monitorizare si evaluare de impact asupra mediului economic si social;
5) modul de realizare a analizelor suport si de monitorizare a evolutiei salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, in functie de nivelul orientativ intre 50%-52% al ponderii valorii salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata in castigul salarial mediu brut, considerat indicator de referinta pentru evaluarea gradului de adecvare.