AMENDAMENTELE CARE AU INNEBUNIT PNL – Iata lovitura PSD pe pensii (Document)

683
prim-ministrul PNL Ludovic Orban

Guvernul condus de catre premierul Ludovic Orban (foto) va fi obligat sa majoreze punctul de pensie cu 40%, iar nu cu 14%, dupa cum insista Orban si ai lui. Asta daca presedintele Klaus Iohannis va promulga Legea de aprobare a OUG 135/2020 privind rectificarea bugetara in forma in care a iesit din comisiile Camerei Deputatilor.

Lumea Banilor va prezinta tabelul cu toate amendamentele adoptate de catre comisiile Camerei Deputatilor, reunite in raportul Comisiei pentru buget, finante si banci. Amendamente care pur si simplu au innebunit PNL, daca e sa ne gandim la iesirea necontrolat a lui Orban, care a declarat miercuri, 16 septembrie 2020:

Astazi, PSD, in doua ore, a bagat Romania in faliment. In comisiile de buget, finante, o majoritate PSD, de 20 de oameni care sunt aflati in delir, au generat cheltuieli de 6,3% din PIB prin amendamentele depuse la rectificarea bugetului si, in acelasi timp, la propunerea marelui finantist Orlando, a votat un alt amendament prin care Romania nu se mai poate imprumuta, pentru ca au redus de la 47% la 40% din PIB nivelul maxim al datoriei publice.

Astia sunt dementi! Daca nu se trezeste Parlamentul si nu blocheaza acest raport de-a dreptul imbecil, care este impotriva Romaniei, Romania risca sa fie retrogradata de toate agentiile de rating, sa nu mai aiba capacitate sa faca fata platilor.

Ne vom lupta sa nu fie adoptat raportul in plen. Le multumesc partenerilor din USR PLUS, PMP, UDMR, grupul minoritatilor, care nu au participat la acest masacru al finantelor publice romanesti care s-a petrecut azi in Comisia de Buget. Vom solicita retrimiterea la comisie, pentru refacerea raportului. In cazul in care va fi adoptat, il vom ataca la CCR, si vom modifica aceste prevederi.

Romania n-are nevoie de dusmani externi, pentru ca are cel mai periculos dusman, care este PSD. Vom folosi toate instrumentele constitutionale si legale pe care le avem la dispozitie, inclusiv o noua rectificare, ca sa fiu foarte limpede”.

PSD vrea bani mai multi pentru pensii, salariile profesorilor si catedrala

Una dintre cele mai importante modificari aduse de catre deputatii PSD vizeaza obligarea Executivului la majorarea punctului de pensie cu 40,31% incepand cu data de 1 septembrie 2020: de la 1.265 (cat era la 1 septembrie 2019) la 1.775 de lei (asa cum dicteaza actuala forma a Legii pensiilor nr. 127/2019).

Spre comparatie, mentionam ca regimul PNL vrea sa creasca pensiile cu numai 14%: de la 1.265 la 1.442 de lei. Aceasta majorare este cuprinsa la art. 42 din Ordonanta de Urgenta 135/2020, articol pe care Camera Deputatilor vrea sa-l abroge.

De asemenea, comisiile Camerei Deputatilor au votat pentru abrogarea articolului 43 din ordonanta amintita, care amana cu un an – de la 1 septembrie 2020 la 1 septembrie 2021 – cresterea salariilor pentru profesori si nu numai (personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere si personalul de indrumare si control din invatamant). Altfel spus: Camera Deputatilor vrea ca majorarea de salarii pentru profesori sa nu fie amanata cu un an, ci sa intre in vigoare la 1 septembrie 2020, asa cum impune Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice (Legea salarizarii unitare).

Nu in ultimul rand, alt amendament important trecut prin comisiile Camerei Deputatilor se refera la suplimentarea cu 20 de milioane de lei a Secretariatului de Stat pentru Culte (de la 204,35 la 224,35 de milioane de lei), „in scopul sprijinirii financiare a Administratiei Patriarhale, in vederea continuarii lucrarilor de construire a Ansamblului Catedralei Mantuirii Neamului”.

* Gasiti aici tabelul cu toate amendamentele adoptate de comisii

1 comentariu la “AMENDAMENTELE CARE AU INNEBUNIT PNL – Iata lovitura PSD pe pensii (Document)

  1. Cum poate un om normal, simplu, sa voteze si sa sustina asemenea indivizi cu fata umana, dar dezumanizati. Nu fac politica, urmaresc politica din Romania, dar un presedinte ca hitleristul, si un guvern infect ca PNL-ul, nu a fost in Romania, si sper din inima sa nu mai aveti parte niciodata. Asta depinde doar de voi, dar nu la vot, voturile sunt deja facute, nu o spun eu, o spune hitleristul, alcolistul Orban, trompeta Rares, si restul cateilor. Eu au impartit deja scaunele la guvern si parlament. In direct la TV, trompete Rares, afirma ferm:” Cat timp Iohanis este la Cotroceni, PNL-ul va guverna”. Mai vreti alte exemple?. Ca mergeti, sau nu mergeti la vot, agenda primita din exterior trebuie parcursa. Daca nu va treziti, nu va uniti si nu realizati ce va asteapta, nici D-zeu nu va va ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

liternet