AMANAREA ALEGERILOR PARLAMENTARE – “Democratie functionala, nu de fatada”
11 November 2020 13:52 Bogdan Galca 1004Amanarea alegerilor parlamentare.
Asta ii cere senatorul Calin Popescu Tariceanu presedintelui Klaus Iohannis (foto 1, langa Ludovic Orban).
Tariceanu (foto 2) s-a referit la desele si insistentele declaratii ale presedintelui referitoare la aparitia rapida a unui vaccin anti-Covid si crede ca acest lucru este doar o propaganda ieftina si o noua incercare de manipulare a populatiei.
Insa are o propunere pentru seful statului.
Tariceanu ii cere public lui Klaus Iohannis, intr-o postare pe Facebook, sa amane alegerile parlamentare pana cand apare vaccinul, daca nu este doar o iluzie, sa fie vaccinata populatia, dupa care sa se faca o campanie reala si sa fie mentinuta o democratie functionala, nu una de fatada.
Iata postarea lui Calin Popescu Tariceanu:
“Dl Iohannis vorbeste cu insistenta despre vaccinul antiCOVID-19. Eu personal cred ca in aceste momente este doar o propaganda ieftina si o noua incercare de manipulare a populatiei!
De aceea ii zic asa: dle Iohannis, daca acest vaccin nu este doar o iluzie pe care o vindeti romanilor si chiar stiti si credeti in aparitia lui rapida, haideti sa amanam alegerile parlamentare pana dupa aparitia acestui vaccin! Vaccinam populatia, facem o campanie reala si mentinem o democratie functionala si nu una de fatada!
Asa parca ne-ati convinge pe toti ca acest vaccin nu este doar un slogan electoral, asa cum pare el acum!
P.S.: Era sa uit: sper ca primul care se vaccineaza, in direct la TV la ora de mare audienta cum va place, sa fiti dvs, dle Presedinte!”.