ALTERNATIVA ECOLOGICA PENTRU TRANSPORTUL RUTIER – CCIR fructifica fluviul Dunarea: "Crearea unui hub comercial la Marea Neagra... transportatorii internationali sa nu mai ocoleasca aceasta zona"
24 June 2020 14:24 Lumea Banilor 1048Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), impreuna cu Institutul de Economie Circulara si Mediu “Ernest Lupan” si in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, Ministerul Afacerilor Externe si Federatia Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie, a organizat, in data de 24 iunie, conferinta online „Oportunitatile economiei circulare pentru IMM-urile din regiunea Marii Negre”.
Evenimentul a fost organizat in contextul in care CCIR detine, in semestrul I al anului 2020, Presedintia-in-Exercitiu a Consiliului de Afaceri al Organizatiei pentru Cooperare Economica la Marea Neagra.
Temele propuse au vizat efectele provocate de COVID-19 asupra economiilor din Uniunea Europeana si regiunea extinsa a Marii Negre in procesul de tranzitie ecologica, precum si prevederile Pactului Ecologic European.
„Camera de Comert si Industrie a Romaniei, principalul reprezentant al comunitatii de afaceri din Romania, are, in mandatul sau actual ca presedintie in functie a Consiliului de afaceri al Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre (BSEC BC), doua obiective majore. Primul obiectiv are in vedere crearea unui hub comercial la Marea Neagra, astfel incat transportatorii internationali sa nu mai ocoleasca aceasta zona foarte importanta pentru noi. Pentru ca acest lucru sa se intample, trebuie create toate facilitatile, ceea ce inseamna o implicare totala din partea statelor din regiune si din partea autoritatilor portuare. Cel de-al doilea obiectiv se refera la transformarea Dunarii intr-o alternativa viabila pentru transportul marfurilor catre porturile de la Marea Neagra. Acest lucru se pliaza perfect pe cerintele Green Deal, reducandu-se foarte mult poluarea cauzata de catre transportatorii auto care folosesc rutele obisnuite. Pentru ca acest proiect sa devina realitate, trebuie o implicare totala atat a statelor din regiunea Marea Neagra, cat si a celor care fac parte din Three Seas Initiative”, a declarat presedintele CCIR, dl. Mihai Daraban (foto).
La conferinta „Oportunitatile economiei circulare pentru IMM-urile din regiunea Marii Negre” au mai participat din partea CCIR: dl. Lazar Comanescu, ambasador, consilier principal pentru relatii externe al presedintelui CCIR, si dl. Eduard Costin, Director Relatii Externe.
Pactul Ecologic European ofera o foaie de parcurs care contine actiuni menite sa incurajeze utilizarea eficienta a resurselor prin trecerea la o economie circulara curata si sa puna capat schimbarilor climatice, sa inverseze declinul biodiversitatii si sa reduca poluarea.
Acest pact prezinta investitiile necesare si instrumentele de finantare disponibile si explica modul in care se va asigura o tranzitie justa si favorabila incluziunii. Pactul Ecologic European acopera toate sectoarele economiei, in special transporturile, energia, agricultura, cladirile si sectoarele industriale, de exemplu cele ale siderurgiei, cimentului, TIC, textilelor si produselor chimice.