Grid star
criptomonede

ALERTA CRIPTO GLOBALA: BITCOIN DEVINE MONEDA OFICIALA IN EL SALVADOR – Guvernul distribuie 75 milioane dolari populatiei pentru portofele electronice

El Salvador va deveni prima tara care va adopta Bitcoin ca moneda nationala in mai putin de doua saptamani. Nimeni nu stie ce urmeaza, insa este o decizie care risca sa distruga economia de 26 miliarde de dolari a statului central-american, comenteaza Wall Street Journal.

Guvernul natiunii sarace din America Centrala isi propune sa cheltuiasca pana la 75 de milioane de dolari ca parte a unui plan de a distribui 30 de dolari persoanelor care se inscriu la un portofel electronic numit Chivo sau „Cool”. Acest sistem bazat pe software specializat ar permite unui numar de 2,5 milioane salvadorieni sa cumpere bunuri sau sa plateasca servicii in dolari SUA sau Bitcoin, cele doua monede oficiale ale El Salvador incepand cu 7 septembrie.

Banca centrala a El Salvador, o natiune supraindatorata, ar putea fi fortata sa cheltuiasca rezerve in valuta pentru a cumpara Bitcoin, asumandu-si riscuri incalculabile in cazul in care valoarea criptomonedei se depreciaza puternic, pentru a evita declinul accelerat al puterii de cumparare a salvadorenilor care isi transfera dolarii in criptomoneda. Guvernul El Salvador nu are capacitatea de a printa pe cont propriu banii – deoarece tara din America Centrala a renuntat la colón in favoarea dolarului in urma cu doua decenii - si se lupta sa atraga dolari in economie, noteaza wsj.com.

Fondul Monetar International ar putea sanctiona El Salvador

Adoptarea Bitcoin ca mijloc legal de plata ne arunca economia intr-un roller coaster”, spune Carlos Acevedo, economist care a fost guvernator al bancii centrale din El Salvador din 2009 pana in 2013.

Presedintele Nayib Bukele a statuat ca adoptarea Bitcoin va contribui la atragerea investitiilor straine, va stimula mai multe servicii financiare mai ieftine si va reduce costurile de intrate si iesire a banilor din tara, care au atins un maxim de aproape 6 miliarde de dolari anul trecut. Presedintele, in varsta de 40 de ani, doreste, de asemenea, sa atraga investitorii straini sa dezvolte energie geotermala din vulcani pentru a furniza cantitatile mari de energie electrica necesare pentru exploatarea criptomonedei.

Cu economia sa foarte mica, El Salvador era de obicei in urma in ceea ce priveste inovatia”, a declarat Alejandro Zelaya, ministrul de finante al tarii, intr-un interviu. „Acum devenim o destinatie de investitii.”

Dar planul prezinta si riscuri semnificative, deoarece guvernul se confrunta cu un deficit bugetar foarte ridicat si cu costuri crescute ale imprumuturilor de la institutiile financiare, avand un acces limitat la aceste imprumuturi.

Institutiile financiare internationale avertizeaza asupra unui atac speculativ

In plus, El Salvador negociaza in prezent un program de ajutor financiar de 1,3 miliarde de dolari cu Fondul Monetar International, dar nu a consultat institutia financiara despre aceasta decizie, potrivit reprezentantilor guvernamentali familiarizati cu negocierile.

FMI a avertizat impotriva adoptarii activelor criptografice extrem de speculative ca moneda nationala, in primul rand pentru ca tokenurile emise privat ocolesc autoritatile si bancile centrale, care au sarcina de a pastra stabilitatea economica si valutara.

Pentru micul stat El Salvador, sistemul descentralizat al Bitcoin deschide usile tranzactiilor anonime si ilicite, cum ar fi spalarea banilor sau platile de rascumparare, spun economistii.

Tara nu are instrumente si nu are capacitatea de a controla un atac speculativ”, a declarat Claudio Loser, fost director al emisferei occidentale la FMI.

Operatorul ATM din SUA, Athena Bitcoin Global, intentioneaza sa investeasca 1 milion de dolari pentru a instala o retea de bancomate bitcoin in tara. Cetatenii El salvador cu aplicatia de portofel electronic Chivo ar putea apoi sa scaneze un cod QR pe ecranul mare al bancomatului pentru a cumpara si vinde bitcoin in pentru a plati facturile in dolari.

El Salvador aloca 150 de milioane de dolari pentru conversia automata a Bitcoin in dolari SUA

Bitcoin este volatil si poate fi vulnerabil la asa-numitele „blocari flash” pe care stirile sau zvonurile de pe retelele sociale le declanseaza in momentul cand exista presiune in retea pentru vanzare. Pretul a oscilat intre 47.000 si 50.000 de dolari chiar in aceasta saptamana si a atins un varf de aproximativ 65.000 de dolari in aprilie.

Ca mijloc de schimb, Bitcoin ar putea alimenta fluctuatii accentuate ale preturilor bunurilor si serviciilor. Veniturile fiscale ale natiunii s-ar misca, de asemenea, in mod salbatic, coroborat cu pretul bitcoin.

Administratia Bukele a rezervat investitii de 150 de milioane de dolari pentru a permite conversia automata a bitcoinului in dolari SUA si invers prin intermediul portofelului electronic Chivo. Ministrul de Finante Alejandro Zelaya a comparat acest proces cu achizitia de bunuri in valuta de catre consumatorii care calatoresc in strainatate, spunand ca el crede ca salvadorenii vor adopta doar treptat criptomoneda.

Oficialul a precizat ca nu se asteapta ca volatilitatea Bitcoin sa puna o problema in utilizarea sa, si ca facilitatea guvernamentala pentru a permite convertibilitatea instantanee a bitcoinului in dolari este probabil sa fie suficienta pentru a acoperi riscurile.

La sfarsitul lunii iulie, Serviciul pentru investitori Moody’s a redus ratingul El Salvador la categoria junk, invocand „o deteriorare a calitatii elaborarii politicilor” din cauza adoptarii bitcoinului si a altor masuri. De asemenea, a mentionat dificultatile din El Salvador de a accesa pietele de credit inainte de un program dificil de rambursare a datoriilor incepand sin 2022 si incertitudinea in legatura cu negocierile pentru o noua finantare din partea FMI.

Acordul de finantare aproape finalizat cu FMI s-a blocat dupa ce administratia Bukele i-a inlocuit pe procurorul general si si pe magistratii Curtii Constitutionale in mai, potrivit persoanelor familiare cu negocierile.

Saptamana trecuta, banca centrala din El Salvador a lansat reglementarile financiare pentru adoptarea Bitcoin, inclusiv dispozitii pentru prevenirea spalarii banilor si a altor activitati ilicite. Institutiile financiare vor fi, de asemenea, obligate sa alerteze consumatorii cu privire la riscurile de volatilitate ale bitcoinului. Furnizorii de servicii financiare au termen pana la 6 septembrie sa trimita comentarii cu privire la reglementari.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani