Agentia Standard Poor's a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a Romaniei
Agentia de rating Standard Poor's (S&P) a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale si perspectiva stabila ale Romaniei la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung si scurt in valuta.
In opinia agentiei, decizia reconfirmarii ratingului suveran si a mentinerii perspectivei stabile este sustinuta de stocul moderat de datorie externa si guvernamentala si de perspectivele solide de crestere ale tarii noastre, incepand cu anul 2025. Totodata, S&P anticipeaza ca angajamentele Romaniei in cadrul Mecanismului de Redresare si Rezilienta (MRR) al UE, precum si cele din cadrul Procedurii de Deficit Excesiv (PDE) vor continua sa ancoreze reformele politice ale autoritatilor romane.
In evaluarea realizata, S&P evidentiaza atat rezilienta de care a dat dovada piata muncii din tara noastra, cat si faptul ca somajul ramane aproape de minimele istorice inregistrate, arata Ministerul de Finante. Agentia considera ca economia Romaniei va inregistra o crestere de 1,6% in anul 2024, respectiv de putin sub 3% in medie in perioada 2025-2027, in conditiile in care tara noastra va beneficia de fonduri europene importante atat din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cat si din Mecanismul de Redresare si Rezilienta.
Principalii factori care ar putea conduce la imbunatatirea ratingului de tara sau a perspectivei sunt reducerea substantiala a deficitului fiscal si inregistrarea unui trend descendent al datoriei publice ca pondere din PIB. Totodata, scaderea costurilor serviciului datoriei publice guvernamentale prin imbunatatirea structurii datoriei si reducerea puternica a deficitelor externe pot reprezenta alti factori pozitivi pentru ratingul de credit al Romaniei.
Riscuri
Principalul factor care ar putea conduce la inrautatirea ratingului de tara sau a perspectivei este reprezentat de cresterea deficitelor guvernamentale peste proiectiile actuale ale agentiei pe termen mediu, ceea ce ar conduce si la cresterea nivelului datoriei publice ca procent din PIB. Totodata, S&P ar putea retrograda creditul de rating al Romaniei daca ar persista alte dezechilibre existente, cum ar fi inflatia ridicata sau deficitele substantiale de cont curent, care ar putea duce la o corectie macroeconomica, respectiv o crestere economica mai scazuta, arata Finantele.
Miliarde de euro datorie
Potrivit datelor Bancii Nationale a Romanie (BNR), in perioada ianuarie - iulie 2024 datoria externa totala s-a marit cu 10,247 miliarde euro, pana la 180, 330 miliarde euro.
In structura:
-datoria externa pe termen lung a insumat 131, 851 miliarde euro la 31 iulie 2024 (73,1 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 8,3 la suta fata de 31 decembrie 2023;
-datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 31 iulie 2024 nivelul de 48, 479 miliarde euro (26,9 la suta din totalul datoriei externe), in crestere cu 0,3 la suta fata de 31 decembrie 2023.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,4 la suta in luna iulie 2024, comparativ cu 16,7 la suta in anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri si servicii la 31 iulie 2024 a fost de 5,9 luni, in comparatie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculata la valoarea reziduala, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2024 a fost de 103,8 la suta, comparativ cu 96,3 la suta la 31 decembrie 2023.