Grid star
antreprenoriat

AFACERI IN ROMANIA - Franck Quertier, IPSO: "Irigatiile ar trebui sa fie sfinte”

IPSO agriculture, liderul pe piata romaneasca de utilaje agricole, are o divizie de irigatii in plina expansiune care, in ultimii doi ani, a castigat serios teren fiind axata pe oferirea de solutii personalizate, pentru a atinge productia dorita de catre client.

Directorul pentru dezvoltari politici agricole, francezul Franck Quertier, a oferit un interviu revistei FoodBiz.ro in care a vorbit despre infiintarea diviziei de irigatii IPSO si de importanta irigatiilor in Romania.
"Am inceput serios dupa 2019, dupa studii facute de noi, o analiza de piata pentru a vedea daca este o activitate pe care IPSO sa o poata sustine si sa fie facuta bine. Totul a plecat de la aceasta analiza si din ianuarie 2020 am inceput cu un departament dedicat 100% irigatiilor cu o echipa si parteneri. Putem afirma ca a fost un succes, deoarece am ajuns la un parc de echipamente de irigatii in Romania care s-a triplat, acum, acoperind aproximativ 10 000 de hectare irigate” a declarat directorul IPSO Franck Quertier pentru FoodBiz.
Managerul IPSO a vorbit si despre cat de important ar trebui sa fie sectorului de irigatii in Romania. In opinia lui, ar fi necesar ca accentul sa fie pus pe valoarea adaugata, iar subventiile sa fie acordate in functie de eficienta din proiect.
"Irigatiile ar trebui sa fie sfinte, ar trebui sa fie facute cu parametri, criterii si reguli, acesta este un domeniu inca necunoscut in Romania. (….) Ne uitam ce suprafata irigam, dar cea mai importanta intrebare: ce productie vom castiga? nu prea se afla in caietele de sarcini. Avem nevoie de smart irigatii, avem nevoie sa aducem niste tehnologii care, cu cat mai putina apa, sa avem o cat mai mare productie”, a afirmat directorul IPSO.

Pretul echipamentelor

In ceea ce priveste pretul echipamentelor de irigatii, Franck Quertier a marturisit ca a tot crescut in ultimii ani, iar din cauza pandemiei unele piese au fost greu de gasit. A crescut cererea, dar si preturile, iar scumpirile la gaze si la electricitate au avut un impact major asupra productiei, ceea ce a dus la alte scumpiri de preturi la sistemele de irigatii.
Ca si cum toate acestea nu ar fi impins preturile in sus destul de mult, razboiul din Ucraina a contribuit la instabilitatea economica in piata, insa, pentru fermierii romani a existat un beneficiu: echipamentele destinate Ucrainei au fost redirectionate in Romania, oferindu-le celor de la IPSO Irigatii posibilitatea sa raspunda rapid cererilor de echipamente pentru care exista liste de asteptare de 4-5 luni.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani