ADIO, PANDEMIE: FIRMELE ROMANESTI TUREAZA MOTOARELE – Guvernatorul BNR a facut publice rezultatele: “Ne bucuram sa auzim asta”
Dupa aproape doi ani de pandemie, timp in care economia romaneasca a avut de suferit, lucrurile incep sa revina pe calea cea mai buna. Sondajul de investitii al BEI 2021 (EIBIS) arata o redresare in curs a firmelor din Romania dupa socul economic al pandemiei COVID-19. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat miercuri, 23 februarie 2022, ca sondajul arata ca firmele romanesti au devenit mai optimiste in 2021, mai multe dintre acestea asteptandu-se sa majoreze investitiile decat sa le reduca.
Rezultatele Sondajului de investitii au fost prezentate in conferinta online „Masurile de sprijin si noua normalitate: cat de bine pozitionate sunt firmele romanesti?”, organizata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Banca Europeana de Investitii (BEI).
Cele mai importante concluzii:
-Covid-19 a fost un soc economic masiv, dar a fost contracarat cu un raspuns impresionant de masuri de sprijin. Economia romaneasca a dat dovada de rezistenta, iar redresarea este in curs;
-Masurile de sprijin guvernamentale au fost cruciale pentru sustinerea activitatii de investitii. Rezultatele BEI arata ca 65% dintre firmele romanesti au primit sprijin financiar pentru contracararea efectelor pandemiei (media UE: 56%);
-Firmele romanesti au in fata provocarea de a se adapta la noua normalitate, de a face fata decalajelor preexistente si de a evita ca redresarea asimetrica sa creeze noi decalaje atat in Romania cat si in UE;
-Multe firme romanesti sunt constiente de provocarile si schimbarile in curs, dar, pentru a debloca investitiile, este esentiala gasirea de solutii la probleme precum incertitudinea cu privire la viitor, lipsa competentelor adecvate ale fortei de munca si accesul dificil la finantare;
-Sprijinul acordat in cadrul Facilitatii de Redresare si Rezilienta al UE reprezinta o oportunitate unica de a stimula investitiile. Folosirea adecvata a acestor surse de finantare va fi esentiala;
-BEI are rolul de a contribui la finantarea investitiilor in scopul cresterii durabile, avand in vedere impactul considerabil pe care l-a avut pandemia, provocarile structurale persistente si nevoile de finantare sesizate.
Economia, in curs de redresare
Sondajul de investitii BEI 2021 (EIBIS) evidentiaza amploarea socului economic masiv si raspunsul politicilor de sprijin guvernamental. Economia romaneasca a aratat rezistenta, iar redresarea este acum in plina desfasurare, raspunsul politic ferm fiind esential pentru sprijinirea activitatii investitionale.
Vicepresedintele BEI, Christian Kettel Thomsen:
"Sondajul, care este realizat in Europa, inclusiv in Romania, ofera Grupului Bancii Europene de Investitii un instrument pentru implementarea politicilor economice potrivite ajutandu-ne sa intelegem barierele structurale ale investitiilor, efectele crizei asupra firmelor si cum putem sprijini redresarea, armonizand interesele diferite ale gospodariilor, firmelor si sectoarelor economice. Pe langa redresare, durabilitatea pe termen lung ar trebui sa fie tinta noastra comuna. In calitate de banca - cheie a UE in eforturile de combatere a schimbarilor climatice, Grupul BEI este partenerul Romaniei in sprijinirea trecerii tarii catre o economie verde si digitala. Complementarea dintre finantarea traditionala, prin credite, si solutiile alternative, cum ar fi investitii de capital de risc pentru startup-uri si scaleup-uri, este, de asemenea, un instrument investitional esential prin care ajutam procesul de tranzitie.”
Isarescu vorbeste despre investitii
Potrivit lui Mugur Isarescu, sondajul de investitii al BEI arata ca firmele romanesti au devenit mai optimiste in 2021, mai multe firme asteptandu-se sa majoreze investitiile decat sa le reduca:
“Ne bucuram sa auzim asta, cu toate ca suntem constienti de eforturile suplimentare pe care Romania trebuie sa le depuna in mai multe domenii. Este cazul unor domenii precum inovarea sau accesul la finantare. Cu toate acestea, suntem bucurosi sa vedem ca o mare parte a firmelor din Romania au investit deja sau intentioneaza sa investeasca pentru abordarea impactului schimbarilor climatice, peste media la nivelul UE.”
Digitalizarea s-a impus
EIBIS pentru Romania arata ca firmele romanesti au devenit mai optimiste in 2021. In timp ce in ultimul exercitiu financiar, ponderea firmelor care investisera a scazut ca urmare a socului pandemic, noile rezultate arata ca acum mai multe firme se asteapta sa creasca, decat sa scada investitia. In privinta schimbarilor pe termen scurt generate de pandemie, digitalizarea s-a impus, aproape jumatate dintre firme (45%) facand investitii in acest sens. In plus, COVID-19 va avea incontestabil un impact pe termen lung asupra nevoilor si prioritatilor de investitii, 49% dintre firme dorind sa continue acest proces. Incertitudinea cu privire la viitor ramane cel mai invocat obstacol, pe termen lung, in calea investitiilor (80%), urmat de disponibilitatea limitata a personalului calificat (73%).
Lipsa de acces la finantare se mentine, de asemenea, ingrijoratoare. Mai multe firme, in comparatie cu cele din Uniunea Europeana, o considera o piedica, iar 12% dintre ele pot fi considerate dependente de finantare externa. Procentul este cu mult peste media UE (5%) si indica o tendinta de lunga durata.
Gradul de indatorare a crescut la un sfert din companii
Ca urmare a pierderilor provocate de pandemie, coroborate cu masurile de sprijin in forma creditelor garantate, mai mult de un sfert dintre firmele romanesti si-au crescut gradul de indatorare (28%; UE: 16%), in timp ce infuzia de capital a fost facuta, in mare parte, de proprietarii companiilor (13%; UE: 5%).
„Intr-un astfel de mediu, investitiile publice vor fi cheia pentru a stimula redresarea economica si pentru a cataliza investitii private noi. Utilizarea fondurilor in cadrul Facilitatii de Redresare si Rezilienta al UE va fi esentiala pentru a indruma tranzitia catre o economie mai digitala si mai verde in Romania si in intreaga UE. In plus, companiile vor avea nevoie de infuzii noi de capital pentru imbunatatirea sanatatii financiare si pentru o baza solida de crestere”, a declarat Debora Revoltella, director al Departamentului de Economie al BEI.
Potrivit sondajului, firmele romanesti simt impactul schimbarilor climatice si majoritatea (72%) raporteaza ca fenomenele meteorologice au un impact asupra afacerii lor, cu mult peste media UE (58%). Firmele incep sa internalizeze riscurile tranzitiei la zero emisii de carbon. Un procent apropiat fata de media UE considera tranzitia la noile standarde climatice mai degraba ca un risc decat o oportunitate pentru afacerea lor in urmatorii cinci ani (27% si, respectiv, 20%). Sondajul realizat in Romania prezinta informatii obtinute in urma interviurilor cu reprezentanti ai unui numar de 480 de firme romanesti, efectuate in perioada martie-iulie 2021.