Tinerii care vor sa devina antreprenori trebuie sa stie ca drumul nu este deloc unul usor: nu doar ca se vor confrunta cu multe esecuri pana cand vor obtine succesul, dar acest succes nu poate fi atins fara un bagaj solid de cunostinte.

Cel putin asa considera omul de afaceri Bogdan Dumitrache (foto) – CEO-ul companiei de paza City Protect, pe care a infiintat-o in 2022. Prezent la interviurile Lumea Banilor / On Record, Dumitrache si-a spus povestea de viata, aratand ce inseamna sa fii un om obisnuit, pornit dintr-un oras mic al Romaniei, sa te lovesti de mai multe ori cu capul de pragul de sus, dar sa nu renunti pana cand nu obtii ceea ce ti-ai propus.

Nascut la 2 aprilie 1992 in Slobozia, Bogdan Dumitrache a activat in politica intre 2016 si 2020, fiind presedinte al organizatiilor de tineret din PMP in judetul Ialomita, apoi in Bucuresti, precum si consilier la Parlament si la Ministerul Agriculturii.

Bogdan nu este nou in lumea firmelor de paza: intre 2020 si 2022, a condus una dintre cele mai importante societati din domeniu, cu peste 4.800 de salariati.

Cu 200 de angajati in toata tara, City Protect a avut in 2024 o cifra de afaceri de 3,5 milioane de lei, prognozand pentru 2025 incasari de 20 de milioane de lei.

Iata interviul oferit de Bogdan Dumitrache pentru Luba.ro si On Record:

Istoria companiei:

„Am fost un copil care a crescut in Slobozia de Ialomita si a plecat cu trenul singur, de nebun, sa-si inchirieze o garsoniera in Bucuresti. Parintii n-au putut sa mearga in momentul respectiv (erau la munca). Eu gasisem ceva care imi placea si asa am plecat la Bucuresti la studii. Am plecat de la zero. Primul meu job a fost dispecer la o companie de securitate intr-un Kaufland. Parintii mei chiar nu stiau ca lucrez. Ei nu erau de acord cu chestia asta si mergeam pe blat.

Al doilea meu job a fost casier la o statie PECO. Acolo a fost o revelatie pentru mine. La 3 dimineata, un domn a luat un sandvis, a muscat din el, mi-a spus: 'Ce sandvis e asta rece?' Si a aruncat cu el in mine. Si atunci mi-a ramas un castravete cu ketchup lipit de camasa. M-am uitat la mine, m-am uitat la castravetele de pe piept, m-am uitat in jur, m-am uitat la domnul ala care era in fata mea si nu intelegeam ce are cu mine, si am zis: 'Ce se intampla cu viata mea? Ce se intampla cu mine? Deci trebuie sa schimb ceva, trebuie sa fac ceva, trebuie sa rup norii, sa schimb tot. Deci trebuie sa-mi schimb mentalitatea si sa fac ceva cu mine in adevaratul sens al cuvantului'. Si de acolo a inceput o poveste de reinventare de la an la an si de a munci pana iti da sangele pe nas. Ca sa poti sa faci ceva, din pacate nu poti sa ai un job de la 9 la 5 si sa fie totul roz si floricele pe campii. Cel putin in cazul meu, nu.

Ulterior, am mai lucrat chiar pentru unul dintre milionarii din Romania, un tip super bine cunoscut (n-o sa-i dau numele acum). Omul ala ma tinea dupa el ca si consilier. Ma duceam cu el doar la intalniri, asistam la ceea ce discutau altii si ii spuneam ce parere am despre fiecare om. Cred ca am ceva nativ: vorbesc cu diferite persoane si ii dau seama cum sunt oamenii oamenii respectivi si daca merita sa pornesti la drum cu ei, daca sunt onesti sau incearca sa te fenteze. Omul respectiv (n.r. milionarul) mi-a zis la un moment dat: 'Daca ai probleme in viata, trebuie sa te ajuti singur. Nu poti sa te bazezi pe nimeni altcineva, pentru ca nimeni n-o sa fie langa tine in momentele care conteaza cel mai mult'. Si atunci a fost un 'game changer' pentru mine.

Am si renuntat la persoane din viata doar pentru simplul fapt ca nu credeau in ceea ce eu spuneam. Eu consider ca daca nu iti curge prin vene tot ceea ce tu spui si nu respiri si nu te trezesti si la 2:00 dimineata si spui aceeasi placa, si o simti, si e nativa, si iti doresti lucrurile astea, n-o sa reusesti. Deci ceea ce omul ala a spus s-a adeverit in cele din urma. Dar a durat ceva pana mi-am gasit vocatia.

La 21 de ani, mi-am vandut o masina sport pe care maica mea o cumparase pentru mine si am vrut sa fac prima data o firma de curatenie. A dat un chix fantastic. A fost o mare dezamagire si m-a urmarit gandul ala foarte mult timp, dar am invatat ca nu tot ce zboara se mananca.

Ulterior, trecand prin mai multe joburi, am lucrat in administratia mare, fiind consilier parlamentar, am ajuns stau si pe langa fostii presedinti de stat in salile in care se discutau anumite lucruri. Ascultam si eram un burete de asimilat. Insa am plecat de acolo, pentru ca eu am venit pentru competenta si pentru ceea ce stiu sa fac, pentru deprinderile mele pe care le doream ca cineva sa le puna in valoare si sa muncesc teribil. Am fost interpretat gresit si pus sa car o geanta. Si atunci am plecat. Adica sunt anumite lucruri peste care nu trec. Daca nu vezi valoarea din mine si ti-ai dorit un om sa care o geanta, la revedere!

Si chiar fostul presedinte Traian Basescu mi-a zis foarte clar: 'Tu esti foarte bun. Te-am fi pus si presedinte de judet, dar nu ai inca bani si o meserie. Fa-ti chestiile astea si te poti intoarce in politica! In primul rand, sa nu fii santajabil si sa fii stapan pe tine, sa ai o putere a ta, data de ceea ce tu ai construit in urma. Acum esti foarte fraged, dar ai potential'.

Eu am fost un tip care mereu a visat, mereu si-a dorit mai mult. Cand eram eu pusti, ma gandeam ca o sa ajung sa vreau sa ajung sa merg in Dubai sau la New York York. Si ma gandeam ca trebuie sa muncesc. In clasa a XI-a, le spuneam tuturor colegilor ca vreau sa fiu antreprenor, sa fac un business care sa infloreasca, sa fie super mare si toata lumea sa ma stie. Toata lumea spunea: 'Nu o sa fie asa. Fugi de aici!' Peste ani de zile, lucrurile astea se intampla. Pot sa zic ca eu complotam la visul meu inca de cand eram mic.

Am facut si un curs de eticheta si diplomatie. M-a ajutat ca in momentul in care am o situatie, sa pot sa problema altfel versus cel care nu are chestiile astea. Atentie: cursurile astea nu-ti confera garantia succesului, dar te ajuta sa pui caramizile alea sau sa imbraci anumite situatii pe haina ta, sa le adaptezi asfel incat tu sa fii mai bun. Dar nimic nu confera garantia succesului. Poti sa faci 100.000 de cursuri, dar sa fii un dobitoc. Adica nu e vreo reteta a succesului.

Acum 7-8 ani, am plecat din administratia mare si am pierdut tot, din orgoliul meu ca nu car o geanta. M-am intors la mine, la Slobozia. Am ajuns sa fiu din nou sef de obiectiv tot la un Kaufland, vreo sase luni. Am primit feedback foarte bun de la mai multa lume. In sase luni, eram sef de obiectiv pe oras. In alte sase luni, eram pe zona Ialomita-Calarasi. Dupa care, ma duc la sediul companiei respective, la masa cu ownerul (n.r. patronul) si CEO-ul. Am vorbit vreo sase ore. Fluxul operational acolo era destul de incet la momentul respectiv. Am primit un telefon: 'Vrei sa vii in Bucuresti? Te mutam noi, iti platim chirie, tot dar avem un alt proiect pentru tine, ca simtim ca ai avea potential'.

Am venit in Bucuresti, am inceput sa ma acomodez, m-au si alergat unii (angajati de la o companie) printr-o parcare... Eram mai tupeist si m-am dus infipt: 'Uite, sa facem, sa dregem'. Si ala m-a luat: 'Ba, cine esti tu?' M-a si scuipat... Asa sunt eu: daca vreau sa se intample si vad ca ceva nu e in regula, vin si ma iau de tine. Dar aici ajungem la vorba asta: 'Sa nu te urci in copac!' Ala a fost un astfel de moment: m-am urcat in copac, iar omul ala m-a adus cu picioarele pe pamant. Deci eu ii multumesc omului aluia care m-a alergat prin parcare, dupa ani de zile. Ii spun: 'multumesc', pentru ca m-a invatat sa nu pierd contactul cu realitatea. Socurile astea (au mai fost si altele) m-au invatat ca oriunde ai fi, trebuie sa fii acelasi.

Am ajuns key account manager, dup-aia director de vanzari (ase se numea functia, dar eram de fapt seful key accountilor). Am muncit inca vreun an ca executive. 96 de zboruri am avut intr-un an de zile dus-intors. Faptul ca te trezesti la 4:00, te intorci la ora 2:00 dimineata la tine in pat, dormi doua ore, te urci iar in avion, iar pleci... Mi-a dat sangele pe nas in aeroport, aveam ochii injectati. Dar acum experienta asta nu mi-o ia nimeni niciodata.

Am facut asta un an si ceva. La un moment dat, simteam ca nu se intampla ceva si am cerut sa fiu executive. Am fost mereu cel mai tanar tip, care avea zero sanse. Si intotdeauna elevul si-a intrecut profesorul. Parlamentarul care m-a pus sa-i car geanta imi zicea: 'N-o sa aleaga nimic de tine, n-o sa faci nimic in viata asta'. Suturile astea au fost boost pentru mine. Pune-ma la incercare! Zi-mi ca n-o sa pot! Cum avea Marcus Aurelius un tip care-i soptea mereu: 'Esti doar un om, esti doar un om'. Asta fac si eu: cand simt ca nu se poate sau ca ne e frica, spun: 'Ba da – ne bagam. Si o s-o facem! Nu stim cum acum, dar o s-o facem. De ce altul a putut?' Cand am momente grele, ma gandesc la faptul ca altul construieste o racheta si pleaca cu ea in spatiu. Nu sunt eu in stare sa fac un business aici, in Romania, unde inca sunt oportunitati? Eu nu sunt in stare sa fac asta, si altii fac vapoare si rachete? Chiar atat de dobitoc sunt? E un boost pentru mine.

In 2022 am fondat compania, dupa o discutie cu ownerul companiei la care lucram eu la momentul respectiv. Am decis ca nu mai are rost sa mai continui. Eu imi doream mai mult. Compania respectiva nu mai avea ce sa mai imi ofere la momentul respectiv. Nu putea sa-mi dea mie actiuni la companie, cu toate ca la unele companii se practica. Iar functia de CEO era detinuta de un tip care pe mine m-a reinventat: m-a trimis la niste mini-MBA-uri, unde eu mi-am descoperit cu adevarat vocatia. Totul a plecat si de la el, ca sa plec sa fondez propria mea companie. Am plecat, la fel, cu sanse zero. Nimeni nu-mi dadea nicio sansa. Un an de zile am stat acasa. Am zis sa ies din tot, ca sa pot sa ma focusez super bine si sa nu fie decat varianta de succes. Alta varianta nu puteam sa am. Pe mine ma urmareau si scheletii din dulap, de la compania pe care am facut-o la 21 de ani, cand am dat chix. Si am zis: 'Burn the ships!' (n.r. retragerea e imposibila).

Cu tot ce am invatat de-a lungul timpului, am inceput sa muncesc de acasa, sa dau mailuri. Un an de zile, de la 8:30 dimineata pana la 12:00 noaptea, trimiteam 500 de mail-uri pe zi. Trimiteam prezentarea companiei. Si uite asa, cand ne-am licentiat si ne-am facut stoc de uniforme, am inceput sa ne listam fantastic. Am fost invitat acum cateva cateva saptamani la un retaileri si am fost intrebat domnule cum a reusit City Protect sa scaleze intr-un timp atat de scurt atat de mult. Asa: dand emailuri de la 8:00 dimineata la 23:00, discutand cu diferiti furnizori. Peste tot am confirmat si am platit la zi. Asta iti confera oarecum o garantie in lumea asta a pazei, unde vorba se duce.

La ora actuala, o sa avem o cifra de afaceri pe anul asta de 20 de milioane de lei. Anul trecut, am avut pe grup (mai avem si alte companii) 3,5 milioane de lei. Eu spun ca este foarte bine, dar eu stiu ca se poate sa ai 200 de milioane cifra de afaceri. Stiu ca se poate sa punem piciorul pe acceleratie mult mai tare, dar pentru asta ne trebuie o echipa de management fantastica.

Eu sunt mandru de ceea ce fac oamenii astia, pentru ca au suferit crestere de la luna la luna si contractii teribile si au reusit s-o duca. Si asta inseamna ca avem o echipa foarte buna.

Ne apropiem acum de 200 de salariati (agenti de paza), dar pe partea de TESA (n.r. tehnic, economic, social si administrativ) sunt mult mai putini. Avem un manager (care e posibil sa avanseze in functia de director) si mai avem si inspectori in tara pe fiecare zona. Avem un inspector cu obiective arondate...

Beneficiarii nu-i numar, pentru ca atunci cand am mai lucrat pentru oameni foarte cunoscuti din tara noastra, am ramas cu anumite invataturi: atunci cand incepi sa-ti numeri ouale, nu-i de bine. Si nu-i numar pe beneficiari, dar in schimb avem cei mai importanti jucatori din piata din retail. Eu nu stiu sa fac altceva. Daca m-as baga in partea de industrial, ar fi un challenge pentru mine. Nu ar fi greu de dus, pentru ca daca stii sa faci security in retail, nu exista sa nu stii sa faci altceva. Acolo e cel mai greu.

Imi sfatuiesc beneficiarii sa nu se bazeze doar pe o singura companie. Trebuie sa creezi competitie: da-mie jumate si aluia jumate, pentru ca tu dupa poti sa faci o comparatie si poti sa ma dai afara daca nu fac treaba. Nu gresiti si nu aveti un singur furnizor! Cum nici eu n-am un singur furnizor”.

Despre relatia cu politia (relatie la care este obligata orice firma de paza):

„Ca un tot, este o relatie foarte buna, dar depinde de la caz la caz, de la om la om. Si ei sunt oameni. Poate sa fie o interpretare intr-un loc si o interpretare in alt loc, dar intotdeauna a fost in spiritul legii si au fost deschisi. Daca a fost o situatie, s-a rezolvat – inclusiv in suportul cu oamenii care au o meserie din a fura. Ei au o meserie sa fure si noi avem o meserie sa-i prindem. E care pe care. El va fura si daca tu il prinzi aici, el se duce in urmatorul magazin si fura de acolo – nu se opreste.

Pe partea de relatia cu politia, n-am avut niciodata probleme. Am avut situatii in care agentii au fost chiar amenintati. S-a oferit suportul necesar”.

Ce fura lumea de obicei din magazine:

„Sunt sute, poate chiar mii de cazuri pe an. In general, se fura lucruri pentru care piata de desfacere e foarte rapida – de exemplu: cascaval scump, whisky scump. Vin cu corsete, in special in perioada asta a Sarbatorilor si incearca sa fure foarte rapid, sa aiba multe intrari, iesiri, ca sa poate sa desfaca rapid produsul la colt de strada.

Am avut de curand la un retailer un casier care, o data pe zi, nu scana cosuri de 3.000-3.500 de lei. Si nu era un retailer de renume. Era un magazinas care avea video la noi in dispeceratul video si agent local. Si asa a reusit dispecerul sa vada ca produsele nu se scanau. Am constatat ca zilnic se intampla lucrul asta”.

Despre necesitatea de modificare a Legii nr. 333/2003 a firmelor de paza:

„Ar trebui o comunicare mult mai buna si a acorda le legea cu ceea ce se intampla in strada. Sunt magazine unde nu consider ca trebuie sa ai obligativitatea de a avea un agent in post, ca are peste 500 de metri patrati, dar obiectele de acolo nu sunt atat de relevante, incat pot fi sustrase. Poti sa mentii o obligativitate de a avea un dispecerat si sa fie trei magazine alocate sau un numar de camere din anumite magazine alocate in locatia respectiva si sa fie o monitorizare de la distanta, corelat cu un echipaj de interventie care sa vina in 2-3 minute. Astfel, poti sa ajuti si retailerul respectiv sa aiba costuri ceva mai mici. Poti sa faci lucrurile si cu inteligenta artificiala – inclusiv pe cyber security”.

Despre relatia cu ANAF:

„Sunt ingaduitori – am primit si o notificare pentru o invitatie de a discuta.

Ar trebui intotdeauna sa ne gandim si la termene de incasare a facturilor, pentru ca sunt situatii in care tu ai plata la 60 de zile. Trebuie sa vii sa platesti inainte ca tu sa incasezi. Si atunci generezi cateva zile de intarziere. Si sunt situatii in care pot veni sa-ti spuna: 'De ce faci asta?' Dar daca vii cu contractele, cu toate cele, nu ai o problema. In schimb, trebuie sa-ti asumi anumite penalitati.

Dar nu am avut situatii in care sa se puna cineva contra. Din contra: am avut niste controale unde oamenii care ne au controlat au spus: 'Foarte bine. Ne bucuram ca exista si tineri antreprenori care vor sa faca ceva si sa fie in regula si sa ne arate si niste documente muncite, nu aruncate in ochi'. Eu m-am bucurat pentru chestia asta, pentru ca eu m-am dus sa invat. Trebuie sa ma inveti. Poate n-a fost cu intentie. Ma refer in special la micii antreprenori. In piata asta a securitatii, eu ma bat cu companii care sunt Nike. Nu poti sa ma compari pe mine care pot sa am o greseala care n-a fost voita versus Nike, care are avocati, are consultanti”.

Despre relatia cu celelalte firme din piata:

„Exista un patronat, dar eu nici n-am avut curiozitatea de intra acolo, pentru ca am considerat ca intru ca sa ce? Probabil, cand sunt in top 50, o sa intru si eu in patronat si o sa fiu putin mai vocal. In general, eu sunt un tip vocal si oamenii ma cunosc, dar nu am avut o curiozitate, pentru ca nu generez niste cifre. Nu consider ca sunt cineva relevant la momentul la care discutam acum, chiar daca noi, crescand la cifra asta de afaceri, poate o sa fim numarul unu pe judetul Ialomita in domeniul respectiv. Si dorinta mea este de a creste, sa te duci de la top 100 la top 50 la top 10 si sa te bati sa fii locul unu. Ca eu de asta am crescut compania asta si de asta am facut-o; nu ca sa fiu locul 2, locul 3, locul 8, locul 70...”

Despre perspectivele externe:

„Tocmai ce am fost la Targul International de Security din Dubai si am stat acolo o saptamana. Am programat cu ocazia asta si o intalnire cu o casa de avocatura care a stat la baza fondarii Dubaiului. Un tip din Romania mi-a recomandat si am stabilit intalnirea si am inceput primii pasi pentru fondarea City Protect Dubai. In vara, avem programate niste teste (pentru ca trebuie sa fii avizat de catre statul de acolo) si sa incepem sa sa ne adresam pietei de securitate din retail”.

Despre relatia cu angajatii si participarea in 2023 la emisiunea „Sef sub acoperire” de la Pro TV:

„A fost fantastica emisiunea. Am filmat non-stop doua saptamani jumatate de la 5:30 dimineata pana la 22:30. Gandeste-te asa: o companie intreaga are asteptari de la tine. Tu ai asteptari de la tine. Toti pe care tu ii ai in jurul tau iti creezi in mintea ta ca au asteptari de la tine: sa nu dai chix acolo, sa nu faci vreo prostie... A fost ceva extraordinar. M-a facut sa fiu mandru de mine, pentru ca a fost vorba despre povestea sefului. Momentul respectiv avea o incarcatura mult mai mare: eu atunci ma casatoream, gasisem ceea ce eu imi doream intr-o femeie... Si atunci am tratat emisiunea cu foarte mare seriozitate – mai ales cand am coborat de la 30 de metri legat.

Eu am condus din punct de vedere executiv o companie care avea la momentul respectiv pe grup 4.600 de angajati. Oamenii aia n-aveau cum sa ma stie toti, cu toate ca compania respectiva ma promova destul de mult si eram un fel de interfata atat pentru presa, cat si pentru angajati. Oameni care aveau nemultumiri mi se adresau direct, cu o deschidere mult mai mare. Adica oamenii aia au simtit ca sunt probabil unul de-al lor si veneau altfel catre mine. Dar in acelasi timp m-a ajutat si pe zona de antreprenoriat si a fi recunoscut mult mai usor. Adica a fost un boost. La ora la care discutam acum, eu personal am vizite si beau cafeaua cu majoritatea angajatilor pe care eu ii am. Adica eu ma trezesc de dimineata, cumpar cate o cafea, ma duc in 10 locatii in 10 locatii ma vad cu omul ala si discut cu el. E important – e jobul meu, e compania mea. Eu am facut asta. Mi-am bagat pana si chiloti aici. N-am cum altfel. Si oamenii astia trebuie sa simta managementul, trebuie sa simta ca ownerul este cu ei. Trebuie ca oamenii sa fie ancorati in povestea asta, in visul asta de City Protect.

Avem oameni care au fost candva agenti de interventie si au ajuns sa creasca. Avem un tip pe care eu l-am facut proiect personal si vreau sa-l cresc acum: mi-a fost agent la unul dintre magazine cand eu am pornit un proiect si n-aveam nimic in zona Timisoara. Baiatul asta intrat in povestea City, a plecat de la zero si stie absolut tot ce inseamna fiecare chichita si acum urmeaza sa fie avansat.

Mie imi place sa cresc oameni pe principiul de meritocratie, pentru ca si eu, la randul meu, am fost tratat pe corecte si am fost avansat atunci cand oamenii au simtit ca am potential si ca se poate mai mult. Acest potential trebuie cultivat si intotdeauna trebuie scolit: trebuie sa-l trimiti pe un om la un curs, sa treaca de la o etapa la alta.

Am situatii in care merg oameni cu mine trei saptamani zi de zi. Am o situatie in care te invit la masa la Restaurantul Nor din Bucuresti si iti arat cum se vede tot Bucurestiul. Si atunci incepi sa-l inspiri pe om. Ii spun: 'Noi suntem aici, la etajul 36, si ne uitam aici. Te-ai gandit acum sase luni, un an, doi, ca vei fi aici? Nu e ceva wow, dar te-ai gandit cum se schimba lucrurile in viata? Te-ai gandit ca ai plecat de la minim pe economie si ai ajuns sa ai acum de patru-cinci ori mai mult?' Si incepi sa-l inspiri pe om, incepi sa-i dai o putere sa isi croiasca singur visul. Eu cred in oamenii care viseaza. Eu am fost, la fel, un visator. Deci atata timp cat tu visezi sa-ti iei o casa, o masina, sa te duci intr-o vacanta, tu ai ce cauta in echipa mea, pentru ca tu stii ca vrei sa ajungi undeva. Eu mor cand il intreb pe unul: 'Ce vrei sa faci in cinci ani?' si nu stie.

Eu cand eram pusti, am vrut sa plec gunoier in New York, sa nu stie nimeni. Era salariul 100.000 de dolari pe an. M-am gandit asa: in sase luni, ajung seful echipei de acolo. In alte sase luni, directorul gunoierilor din New York”.

Mesaj pentru tinerii care vor sa devina antreprenori:

„Intotdeauna cand mi-am dorit ceva, nu am avut niciodata cand mi-am dorit. Puteam sa plang si sa musc din perna noaptea. Nu se intampla lucrul ala. Dar intotdeauna cand tu iti doresti cu adevarat si esti focusat si vrei cu adevarat chestia asta, se poate. Dar intotdeauna pe o baza. Nu tot ce zboara se mananca. Trebuie sa te duci sa te angajezi undeva, sa incepi, sa ai niste deprinderi, dupa care poti sa te duci in lumea asta a antreprenoriatului.

Acum multi ani, puteai sa pleci direct cu antreprenoriatul. Acum nu se poate. Ai atat de multe verigi pe care nu le stapanesti, incat nu o sa fie o reteta a succesului. Si atunci tu trebuie sa te duci sa te angajezi undeva, sa incepi sa ai anumite deprinderi, sa-ti gasesti vocatia, sa gresesti pe banii altuia, dupa care sa vii sa iti faci propria ta companie. Poti sa te duci si la zeci de MBA-uri, dar fara baza asta din spate experienta nu o poti aplica in viata de zi cu zi”.