ADERAREA UCRAINEI LA UE: LA CE AR FI DISPUSA RUSIA – S-au terminat negocierile la Istanbul
29 March 2022 09:03 Lumea Banilor 1121UPDATE 15.04:
Intalnirea dintre negociatorii rusi si ucraineni care a avut loc in Turcia s-a incheiat marti .Potrivit digi 24, Rusia a anuntat ca reduce semnificativ actiunile militare in directia Kiev si Cernihiv, dupa negocierile de la Istanbul. Ucraina a propus adoptarea unui statut de neutralitate in schimbul garantiilor de securitate. Consilierul prezidential ucrainean Mykhailo Podolyak a declarat ca au avut loc "consultari intensive” pe mai multe probleme. Ucraina cere garantii de securitate neconditionate, incetarea focului, decizii eficiente privind coridoarele umanitare.
Rusia ar fi dispusa sa accepte ca Ucraina sa adere la UE, daca renunta la NATO si ramane nealiniata militar, au declarat, potrivit digi 24, care citeaza Financial Times, mai multe persoane care sunt la curent cu discutiile dintre cele doua parti pentru o incetare a focului.
De altfel, marti incepe la Istanbul o noua runda de negocieri in speranta unui acord de pace.
Moscova si Kievul discuta despre un armistitiu ca parte a unui posibil acord ce ar presupune ca Ucraina sa renunte la demersul sau de aderare la NATO, in schimbul unor garantii de securitate si al perspectivei de a adera la UE, au declarat sursele citate de Financial Times. Tot ca parte a acordului, pe langa renuntarea la NATO, Ucraina ar urma sa nu gazduiasca baze militare straine pe teritoriul sau si sa nu incerce sa dezvolte arma nucleara. Aceste informatii trebuie luate insa sub rezerva, si asta pentru ca discutiile nu sunt finalizate.
Zelensky a dat instructiuni
Delegatiile rusa si ucraineana au sosit la Istanbul, pentru primele discutii fata in fata dupa mai bine de doua saptamani. Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a declarat ca planul minimal tine de chestiunile umanitare, iar cel maximal este incetarea focului si un acord de durata asupra acestuia.
"Presedintele Ucrainei a dat instructiuni clare delegatiei noastre: nu negociem oamenii, pamantul sau suveranitatea. Acestea nu sunt subiect de negociere. Aici, pozitia noastra este beton armat, sustinuta de dreptul international si de fortele armate ale Ucrainei, de sanctiuni internationale care au fost aplicate Rusiei si de armele care ne-au fost date pentru a descuraja agresorul", a declarat acesta.