ACTELE LA CONTROL – Alcool si tutun, numai cu buletinul. Proiect de lege: "Verificarea actelor de identitate ale cumparatorilor, in scopul constatarii varstei acestora” (Document)
04 May 2023 10:33 Lumea Banilor 1363Propunerea legislativa care vizeaza introducerea posibilitatii pentru vanzatorii de tutun si alcool de a verifica actele de identitate ale cumparatorilor, in scopul constatarii varstei acestora, a fost depusa in Senat.
Initiatorii arata ca in prezent legea interzice vanzarea produselor din alcool si tutun minorilor. Acest lucru se datoreaza faptului ca expunerea la alcool si tutun poate avea consecinte negative semnificative asupra dezvoltarii fizice si mentale a tinerilor. Conform unui raport referitor la consumul de tutun si tigarete electronice in randul copiilor din Romania al organizatiei Salvati copiii (2019):
-15% dintre fumatorii adulti din Romania, adica 1 fumator din 6, au declarat ca au inceput sa fumeze inainte de a implini 14 ani, iar 38% inainte de a implini 18 ani;
-14,6% dintre copiii scolarizati cu varsta intre 13 si 15 ani fumeaza, ceea ce inseamna ca aproximativ 90.000 de copii (90.699) din aceasta categorie de varsta au sanse mari de a deveni in curand fumatori zilnici;
-8,2% dintre copii (13-15 ani) au folosit (in ultimele 30 de zile) tigarete electronice;
-3,1% dintre copiii scolarizati (13-15 ani) au folosit (in ultimele 30 de zile) dispozitive electronice de incalzit tutun.
Explicatiile initiatorilor
"Este important sa ne asiguram ca cei care cumpara alcool si tutun sunt suficient de maturi si responsabili pentru a face alegeri informate si sanatoase in ceea ce priveste consumul acestor produse. Verificarea varstei cumparatorilor este o masura importanta pentru a preveni accesul acestora la aceste produse si pentru a reduce consumul lor la o varsta frageda. Astfel, putem ajuta la protejarea sanatatii lor si la prevenirea efectelor negative pe termen lung. Totodata, vanzarea de alcool si tutun catre minori poate duce la amenzi si sanctiuni pentru vanzatori. Verificarea varstei cumparatorilor de alcool si tutun este nu doar o masura importanta de protectie a sanatatii publice, ci si de respectarea legilor in vigoare”, se arata in expunerea de motive.