A intervenit vreo intelegere, vreo smecherie, vreo mita?
Exista o mare ipocrizie referitoare la abrogarea legii privind interdictia de instrainare a actiunilor la companiile de stat.
Justificarea initiala a panglicarilor a fost aceea ca exista o serie de active in companii, active care produc pierderi si ar trebui restructurate. Popescu et Co ne spuneau de cimitire, biserici, cantine etc. care doar apasa pe pasivul societatii respective.
Ok. Spuneau ca e urgenta maxima.
Au dat OUG 166/2020 si au interzis doar instrainarea actiunilor, lasand la liber vanzarea activelor.
Nu mai reiau care sunt riscurile, altceva vreau sa scot in evidenta.
Doua aspecte care le demonstreaza incompetenta si ipocrizia:
1. Din octombrie si pana acum, in cinci luni, nu s-a vandut nici un activ, nici o caramida, dar nici nu s-a facut vreun plan de restructurare prin vanzare de active la vreo companie de stat.
Ce ne spune asta?
Nu exista nici urgenta dar se pare ca nici nu cad companiile in cap din cauza acelor active.
5 luni!!!
OUG devine ilegala pe cale de consecinta.
2. Guvernul Citu - Orban, aka Popescu au dat OUG de interzicere a vanzarii de actiuni.
Acum tot ei, aceleasi persoane, alte functii, vin si cer abrogarea.
Ce sa intelegem?
A intervenit vreo intelegere, vreo smecherie, vreo mita?
Acum revenind la acel proiect de lege. Discutia este mutata in spatiul public la un mod total superficial si pe principii sterile si plate, prezentandu-se adevaruri pe jumatate, dar oricum nici unul nu are legatura cu vreo necesitate iminenta de a capitaliza vreo companie.
Cele vizate sunt pe profit, iar daca s-ar dori capitalizarea lor, exista metode mult mai eficiente.
Explic pentru pelicani:
1. 95% din politicienii care vorbesc despre vanzarea de actiuni la societatile comerciale habar nu au numarul legii care ar permite listarea pe bursa a unor actiuni de la companiile de stat.
2. Toti vorbiti de capitalizarea companiilor si prezentati ca unica reteta vanzarea de actiuni.
Va spun public ca habar nu aveti!
Cea mai ieftina si profitabila capitalizare pentru o companie nu este vanzarea de pachete de actiuni. Cea mai buna metoda pentru a avea bani de investitii, dezvoltare si retehnologizare este aceea de emitere de obligatiuni.
Aceasta metoda asigura o corelatie perfecta intre pretul solicitat si costul investitiei/dezvoltarii/retehnologizarii avute in vedere, spre deosebire de valorificarea actiunilor pe piata de capital care are riscuri conexe care tin de conjunctura pietei si de elemente speculative conjuncturale.
Cu alte cuvinte, pe intelesul tuturor un investitor in actiuni investeste “in orb” tinand cont de aspecte conjuncturale sau/si speculative iar capitalizarea(cresterea pretului pe actiune) vine urmare unor influente generale date de rezultatele macro ale companiei respective, dar si de jocul cerere - oferta intre jucatorii de pe bursa. Pentru companie este un rezultat pe cale de consecinta.
In schimb, la obligatiuni, investitorul stie exact pentru ce cumpara in ce investeste si care este randamentul pe care il va primi.
Emiterea de obligatiuni nu a fost niciodata interzisa.
Se naste intrebarea daca Popescu, Citu sai alti cunoscatori de gen stiau de aceasta metoda si daca da, de ce nu au promovat-o daca tot roiesc investitorii?
