95 milioane euro pentru TAROM. Comisia Europeana a aprobat ajutorul de stat acordat companiei de statul roman
29 April 2024 15:44 Lumea Banilor 1329Comisia Europena a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare in valoare de 95,3 milioane euro acordat de Romania companiei aeriene TAROM. Masura va permite companiei sa isi restabileasca viabilitatea pe termen lung, reducand in acelasi timp la minimum denaturarile concurentei.
La 28 mai 2021, Romania a notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei TAROM. Planul de restructurare stabileste un pachet de masuri de rationalizare a operatiunilor, de reinnoire a flotei sale invechite si de reducere a costurilor.
In iulie 2021, Comisia a deschis o investigatie aprofundata pentru a evalua daca masurile de restructurare adoptate de Romania in favoarea TAROM ar fi in concordanta cu normele UE privind ajutoarele de stat. In cursul investigatiei, Romania a actualizat planul de restructurare pentru a raspunde preocuparilor exprimate in decizia de initiere a procedurii.
In prezent, masurile de restructurare notificate includ:
(i) anularea unei datorii in valoare de aproximativ 49,53 milioane EUR (246,19 milioane RON) corespunzatoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie in februarie 2020, plus dobanzile aferente;
(ii) o injectie de capital de aproximativ 45,77 milioane EUR (227,50 milioane RON).
Conform CE:
-Masurile de restructurare abordeaza problemele care au cauzat dificultatile financiare ale TAROM, mai ales prin reinnoirea flotei sale invechite si prin reducerea costurilor;
Masurile sunt proportionale, deoarece TAROM aduce o contributie proprie semnificativa de aproximativ 77,66 milioane EUR (381,12 milioane RON) sub forma de venituri din vanzarea de aeronave si dintr-un contract de leasing financiar incheiat in conditiile pietei.
Ajutorul este insotit de garantii pentru a limita denaturarea concurentei pe piata unica. Printre acestea se numara:
(i) reducerea numarului de rute pe care TAROM opereaza, precum si a numarului de aeronave;
-(ii) mentinerea unei astfel de capacitati reduse, limitand astfel prezenta sa pe piata pe intreaga durata a perioadei de restructurare (si anume pana la 31 decembrie 2026).
Pe aceasta baza, Comisia a concluzionat ca masurile aplicate de Romania respecta normele UE privind ajutoarele de stat.