20% REDUCERE IN MAGAZINE – Consiliul Concurentei: pret mai ieftin la lapte dupa negocierea contractelor intre retaileri si procesatori. Fermierii au protestat fata de modul in care este aplicata reducerea
Negocierile contractelor intre retaileri si procesatori s-au finalizat, iar pretul laptelui inregistreaza reduceri, in medie, de 20% in cea mai mare parte a magazinelor, anunta Consiliul Concurentei condus de Bogdan Chiritoiu. Precizarile vin dupa ce fermierii au acuzat modul in care se aplica aceasta schema.
Potrivit lui Chiritoiu, desi este un acord voluntar, iar retailerii si procesatorii nu au o obligatie legala de a participa, acestia au aderat in numar mare la initiativa Guvernului, iar reducerile la pretul laptelui proaspat romanesc ajung pana la 34% in cazul unor sortimente disponibile in magazine.
"Reducerile de pret sunt acordate exclusiv de retaileri si procesatori si nu trebuie sa afecteze fermierii, respectiv pretul laptelui la poarta fermei, ci, dimpotriva, prin stimularea consumului autohton va creste cererea, iar producatorii locali vor vinde mai mult”, a declarat presedintele Consiliului Concurentei.
Acordul voluntar intre retaileri si procesatori pentru reducerea pretului pentru laptele proaspat de consum a fost convenit la intalnirea cu premierul Nicolae Ciuca pentru o perioada de sase luni, incepand cu 1 mai. La acordul voluntar privind reducerea pretului laptelui participa, in prezent, toate marile retele comerciale si toti procesatorii care indeplinesc conditiile: sa comercializeze lapte proaspat, romanesc care costa peste 7 lei/litru, fara sa fie inclus in vreo promotie, la data de 11 aprilie 2023, potrivit Consiliului.
Nemultumiri
Asociatia Forta Fermierilor a protestat fata de modul in care este aplicata initiativa premierului Nicolae Ciuca de reducere a pretului final la lapte, pentru consumator, cu 20%. AFF sustine ca in acest moment, asistam, de fapt, la o noua reducere a pretului de achizitie, la poarta fermei, pentru producatorii de lapte din Romania.
"Este evident ca procesatorii si retailerii vor sa arunce aceasta scadere de pret, in totalitate, exclusiv pe umerii crescatorilor de vaci de lapte din Romania. Si pot face asta pentru ca mecanismul de reducere a pretului, monitorizat de Consiliul Concurentei, este si prost gandit, si prost aplicat”, sustin fermierii.
Astfel, producatorii solicita Consiliului Concurentei sa analizeze modul prin care procesatorii si retailerii opereaza, pe lant, reducerea de pret de 20%:
“Daca acest ‘efort’ al procesatorilor si retailerilor inseamna sa sugrume de tot activitatea crescatorilor de vaci de lapte si sa impuna noi scaderi la pretul de achizitie, atunci consideram ca era mai corect ca masura anuntata de premierul Nicolae Ciuca sa sune astfel: Obligam producatorii de lapte din Romania sa intre in faliment si ii fortam sa scada pretul la poarta fermei pana la un nivel inacceptabil pentru ca reducerea de 20% nu afecteze cu nimic cheltuielile si profiturile procesatorilor si retailerilor. Consideram ca ar fi fost mai onest asa”.