Grid star
banci

11 BANCI AMENDATE DE ANPC – Autoritatea anunta ca a identificat practici comerciale inselatoare cu privire la modul de calcul al ratelor. Horia Constantinescu: "Daca exista sedii elegante, camataria poate avea alt nume”

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor anunta ca a amendat 11 banci. Motivul: "au fost identificate fapte contraventionale, respectiv practici comerciale inselatoare cu privire la modul de calcul al ratelor”.

Institutia de Horia Constantinescu (foto) a verificat modul in care bancile pun in practica contractele de creditare pe termen mediu si lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, catre consumatorul-persoana fizica, in lei sau valuta, precum si daca elementele prevazute in conditiile contractuale respecta drepturile consumatorilor.

Potrivit ANPC, pe graficul de rambursare rata era compusa, in primii ani, 25% din soldul principal de rambursat si 75 % dobanda. Prin aceasta modalitate de calcul,consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobanda, sustine Autoritatea.

Potrivit sefului ANPC, Horia Constantinescu, "este vorba despre un numar foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte sustinatori ai unui intreg sistem bancar si mai putin ai lor insisi”.

Acesta precizeaza ca par "sa se ascunda si interese de grup, si o atitudine cartelara”, motiv pentru care ANPC va transmite si Consiliului Concurentei cele constatate”.

Iata anuntul ANPC:

"In cadrul activitatii sale de supraveghere a pietei, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de verificari a modului in care bancile pun in practica contractele de creditare pe termen mediu si lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, catre consumatorul-persoana fizica, in lei sau valuta, precum si daca elementele prevazute in conditiile contractuale respecta drepturile consumatorilor.

Pana in acest moment, au fost verificate 11 operatorii economici financiari bancari care activeaza pe teritoriul Romaniei, la care ANPC a identificat fapte contraventionale, respectiv practici comerciale inselatoare savarsite de acestia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul ca, pe graficul de rambursare, rata era compusa, in primii ani, 25% din soldul principal de rambursat si 75 % dobanda. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobanda.

Sustinatori ai sistemului bancar

‘Daca fie si unui singur consumator i-a fost data intreaga viata peste cap, ca urmare a dorintei acestuia de a-i fi mai bine, suntem obligati sa ii fim alaturi.

In cazul de fata, este vorba despre un numar foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte sustinatori ai unui intreg sistem bancar si mai putin ai lor insisi.

Sa realizezi ca, la jumatatea contractului de imprumut, nu ai facut altceva decat sa platesti dobanzi si foarte putin din credit, este o povara mare pe umerii debitorilor. Daca lucrurile ar fi fost echilibrate, intr-un mod rational si in favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astazi, nu ar mai trai o drama financiara.

Interese de grup

Sub aceste aspecte, astazi sanctionate de catre Autoritatea noastra, par sa se ascunda si interese de grup, si o atitudine cartelara. Vom transmite si Consiliului Concurentei cele constatate de catre colegii nostri pentru a face si dansii o analiza a intregii situatii.

Daca exista sedii elegante, camataria poate avea alt nume. In perioada imediat urmatoare voi emite ordine de incetare a acestor practici si suntem pregatiti inclusiv de o lupta in instanta pentru miile de consumatori astazi ingenuncheati de povara ratelor”, a declarat Horia Constantinescu.

Cei 11 operatori economici sunt:

ING Bank

First Bank

Credite Europe Bank

OTP Bank

Alpha Bank

BancaTransilvania

Raiffeisen Bank

BCR

Patria Bank

Unicredit Bank

BRD Groupe Societe Generale.

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe langa sanctiunea contraventionala, respectiv 11 amenzi in valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus masura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atat pentru creditele aflate in curs, cat si pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat sa fie achitat de catre consumatori in rate egale, pe intreaga perioada de creditare, in raport cu dobanda aferenta creditului.

Aplicand aceasta masura, consumatatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre partile contractului, dar se si asigura echilibrul contractual, astfel incat consumatorii sa ia o decizie de tranzactionare in cunostinta de cauza si de a anticipa orice cost sau metoda de calcul inselator.

Actiunea de control este in curs si vom reveni cu detalii suplimentare, pe masura ce vor aparea”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani