1 MILIARD PE ZI PENTRU PUTIN DE LA UE – Colosala suma incasata de Rusia de la inceputul razboiului
06 April 2022 16:21 Lumea Banilor 949Uniunea Europeana a dat Rusiei 35 de miliarde de euro pentru aprovizionarea cu energie de la inceputul razboiului in Ucraina si doar un miliard de euro pentru a finanta apararea Ucrainei. Declaratia a fost facuta de Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, potrivit digi 24, care citeaza The Guardian.
Josep Borrell, seful politicii externe a UE, a facut comparatia intr-un discurs in Parlamentul european, in timp ce a cerut Europei sa trimita mai multe arme in Ucraina pentru a ajuta la incheierea razboiului.
"Trebuie sa continuam sa inarmam Ucraina. Avem nevoie de mai putine aplauze si de mai multa asistenta”, a afirmat acesta. Potrivit lui Borrel, UE a promis 1 miliard de euro in ajutor militar pentru Ucraina, ceea ce "ar putea parea foarte mult”, dar "1 miliard de euro este ceea ce ii platim lui Putin in fiecare zi pentru importurile de energie. De la inceputul razboiului i-am dat 35 de miliarde de euro. Comparati asta cu 1 miliard de euro pe care l-am dat Ucrainei pentru armament.”
Oficialul a facut declaratiile in timpul dezbaterilor despre al cincilea pachet de sanctiuni impotriva Rusiei, printre care se numara si interzicerea importurilor de carbune.
Noi sanctiuni
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anuntat marti ca se discuta adoptare de noi sanctiuni impotriva Rusiei. Printre sanctiuni se numara interzicerea importurilor de carbune din Federatia Rusa, sanctionarea suplimentara a unor banci, interzicerea accesului navelor rusesti si navelor operate de rusi in porturile UE, precum si interdictii suplimentare de export spre Federatia Rusa a unor componente esentiale precum semiconductorii. Presedinta CE a precizat ca vor fi luate o serie de masuri tintite. S-a vorbit si despre noi interdictii specifice de import, in valoare de 5,5 miliarde euro, pentru a reduce fluxul monetar al Rusiei si al oligarhilor sai, pentru produse de la lemn la ciment, de la fructe de mare la bauturi alcoolice.