Grid star
eveniment

SRI L-A LIVRAT PE ORBAN LUI IOHANNIS – Exploziv: “Cine i-a prezentat presedintelui dosarul furturilor savarsite? Serviciul Roman de Informatii”

SRI i-a pus la dispozitie presedintelui Klaus Iohannis furturile comise de Guvernul Orban la adapostul combaterii pandemiei de Covid. Iar probele sunt detinute inclusiv de catre procurori.

Asta sustine jurnalistul Sorin Rosca Stanescu intr-un editorial publicat marti, 25 august 2020, pe site-ul Corectnews.com, si intitulat “Dosarul Pandemia il doboara pe Orban”. Comentariul lui Sorin Rosca Stanescu are la baza informatia dezvaluita de consultantul politic Cozmin Gusa, potrivit careia in urma cu trei zile Klaus Iohannis ar fi primit dosarul cu devalizarile facute de Guvernul Orban in perioada pandemiei (click aici pentru a citi).

Prezentam analiza lui Sorin Rosca Stanescu:

“Dosarul Pandemia il doboara pe Orban

Doua informatii bomba ne sunt furnizate de Cozmin Gusa. Ambele vizeaza Guvernul Orban. Informatia numarul unu: in urma cu doua zile, lui Iohannis i-a fost prezentat Dosarul Pandemia, iar presedintele s-a luat cu mainile de cap. Informatia numarul doi: in incercarea disperata de a rezista, Ludovic Orban i-a insarcinat pe toti ministrii ca, indiferent de costuri, sa cumpere cate doi parlamentari ai opozitiei. Ce semnificatie au cele doua informatii?

Cine i-a prezentat presedintelui Klaus Iohannis dosarul furturilor savarsite de guvernanti in raport direct cu pandemia? Adica furturi cu materiale sanitare? In mod logic, Serviciul Roman de Informatii. Iar Serviciul Roman de Informatii, dincolo de propria documentare, este de presupus ca a preluat probele de la procurorii de caz. Binomul, deci, cred ca a mai functionat o data. Iar informatiile din respectivul dosar este de presupus ca sunt explozive. Si atat de periculoase, incat analistul Cozmin Gusa a ajuns la concluzia – poate ca si are informatii in acest sens – ca presedintele Klaus Iohannis s-a decis sa scape cu orice risc de Ludovic Orban. A fost practic picatura care a umplut paharul. Daca este adevarat ca exista o legatura nevazuta intre Iohannis si Ciolacu, atunci aceasta decizie a lui Iohannis a putut genera si ultima afirmatie a numarului doi din PSD, Paul Stanescu. Acesta a facut o oferta mai explicita si mai detaliata legata de profilul viitorului premier. Fara a nominaliza vreo persoana, a explicat ca PSD este dispus sa propuna si sa sustina un tehnocrat, care in trecut a fost membru PSD si care ar putea forma un guvern de tranzitie. si exista cateva asemenea persoane pe care presa le-a si enumerat. O asemenea formula poate ca a si fost convenita cu Klaus Iohannis.

Ceea ce Iohannis stie, stie cu certitudine si Ludovic Orban. Sunt convins ca si el este informat asupra grozaviei. Asupra faptului ca Dosarul Pandemiei impinge probele undeva la varf. Probabil chiar in directia sa. De asemenea, cred ca unii consilieri de la Cotroceni sunt legati la firul scurt de Ludovic Orban. Si ca acesta a fost informat asupra deciziei ferme de ultima ora a presedintelui in ceea ce-l priveste. De aici si gestul sau disperat. Practic, fara precedent. De a-i insarcina pe toti ministrii sa cumpere la bucata, indiferent de costuri, cate doi parlamentari, pana la votul asupra motiunii de cenzura. Desigur, Iohannis mai are si optiunea de a-l determina pe Ludovic Orban sa demisioneze. Sub presiunea dosarelor penale care, in acest scenariu, il vizeaza pe premier”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani