Grid star
litigii

OBLIGATIVITATEA PURTARII MASTII, NECONSTITUTIONALA – CCR a luat decizia in unanimitate

Judecatorii CCR au decis, marti, 15 februarie 2022, in unanimitate, ca este neconstitutional din motive care tin de procedura legislativa actul normativ care prevede ca pe durata starii de alerta se poate institui obligativitatea purtarii mastii de protectie in spatiile publice deschise, spatiile comerciale, mijloacele de transport in comun si la locul de munca. Astfel, dupa ce decizia va fi publicata in Monitorul Oficial, masca de protectie nu va mai fi obligatorie in aer liber. 

Concret, judecatorii au constatat ca este neconstitutionala, in ansamblul sau, Ordonanta de urgenta a Guvernului 192/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr.55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum si pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea 81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca. Curtea precizeaza ca, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislatiei doar  dispozitiile cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului 192/2020, in timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 si din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca raman in continuare in vigoare.

Iata comunicatul CCR:

“In sedinta din data de 15 februarie 2022, Curtea Constitutionala, in cadrul controlului legilor posterior promulgarii, cu unanimitate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca este neconstitutionala, in ansamblul sau, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr.55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum si pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca.
Curtea a constatat neconstitutionalitatea in ansamblu a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.192/2020 intrucat a fost adoptata cu incalcarea prevederilor constitutionale ale art.1 alin.(3) si (5) si art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de catre Consiliul Legislativ.
Curtea precizeaza ca, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislatiei, in conditiile art.147 alin.(1) si (4) din Constitutie, doar  dispozitiile cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.192/2020, in timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 si din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca raman in continuare in vigoare.

Decizia este definitiva si general obligatorie”

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani