FONDUL PENTRU PLATA CREANTELOR SALARIALE – “Dispozitiile in interpretarea Inaltei Curti sunt neconstitutionale”

446
curtea constitutionala

dav

Lumea Banilor prezinta Decizia 565/2020 prin care Curtea Constitutionala a luat in discutie solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate ridicata in trei dosare ale CCR, respectiv Dosarele nr.1125D/2018, nr.1943D/2019 si nr.2162D/2019.

In Dosarul nr.1125D/2018 al Curtii Constitutionale, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, exceptie ridicata de societatea Iason S.A. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolventa Tifrea Marius, in Dosarul nr.4443/62/2017 al Tribunalului Brasov – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal;

-in Dosarul nr.1943D/2019 al Curtii Constitutionale, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.15 alin.(1) si (2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, ridicata de S.M. Business Insolv SPRL, in calitate de lichidator judiciar al S.C. LB S.R.L. din Ramnicu-Valcea, in Dosarul nr.2943/114/2018 al Curtii de Apel Ploiesti – Sectia de contencios administrativ si fiscal, si, respectiv,

in Dosarul nr.2162D/2019 al Curtii Constitutionale, exceptia de neconstitutionalitate a art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, in interpretarea data prin Decizia nr.16 din 5 martie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exceptie ridicata de SIS Insolvency S.R.L., in calitate de lichidator judiciar al Giova Shoes Prod S.R.L. din Beius, in Dosarul nr.2040/111/CA/2018 al Curtii de Apel Oradea – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, avand un continut asemanator, autorii acesteia considera ca prin Decizia nr.16/2018 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept se restrange semnificativ domeniul de aplicare al art.15 alin.(1) si (2) din Legea nr.200/2006, lege speciala cu norme cu caracter de protectie sociala, deoarece limiteaza perioada celor 3 luni calendaristice pentru care creantele salariale pot fi platite din Fondul de garantare instituit prin Legea nr.200/2006, in sensul ca stabileste un interval strict de raportare, si anume intre ultimele 3 luni inaintea datei deschiderii procedurii de insolventa si primele 3 luni ulterioare acestei date, fiind excluse perioadele ulterioare deschiderii procedurii insolventei (perioada de observatie, perioada de reorganizare judiciara si falimentul)

Se sustine ca in cuprinsul art.15 alin.(1) si (2) din legea criticata, legiuitorul nu a operat nicio distinctie referitoare la etapele insolventei. Conditiile expres prevazute se limiteaza doar la a stabili un plafon maxim de plata in cuantum de 3 salarii medii brute pe economie, precum si o perioada de referinta de 3 luni calendaristice care trebuie sa fie anterioare formularii cererii de plata si care, de asemenea, trebuie sa preceada sau sa succeada datei deschiderii procedurii de insolventa.

Aceste criterii sunt suficiente pentru a asigura un just echilibru intre interesul salariatilor de a-si recupera creantele salariale si interesul public al neimpovararii bugetului public.

Se mai arata ca interpretarea instantei supreme este discriminatorie pentru ca ii inlatura de la beneficiul acestor prevederi pe acei salariati ai caror angajatori si-au continuat activitatea dupa deschiderea procedurii insolventei si fara ridicarea dreptului de administrare, adica au parcurs perioada de observatie si apoi au intrat in procedura reorganizarii (pe baza unui plan acceptat), ajungand, in final, la procedura de faliment.

Cererile depuse pentru plata creantelor salariale pentru acesti salariati au fost respinse, intrucat perioada pentru care a fost solicitata plata a depasit primele 3 luni ulterioare deschiderii procedurii insolventei.

Or, salariatii angajatorului intrat in insolventa au aceeasi situatie cu cea a salariatilor care au continuat sa lucreze la un angajator care, ulterior deschiderii procedurii insolventei, isi continua activitatea pe baza planului de reorganizare si care esueaza apoi ori fata de care se produce un eveniment neprevazut care determina concedierea acestora.

Astfel, se mai arata ca urmare a deciziei instantei supreme, sunt exclusi din sfera de ocrotire a normei criticate salariatii ale caror creante s-au nascut in perioada de observatie/reorganizare, dar in proximitatea deschiderii procedurii falimentului, in pofida faptului ca angajatorii insolventi achitasera si pentru aceasta perioada contributiile obligatorii la fondul de garantare al creantelor salariale, organizat si administrat de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.

Decizia CCR

Curtea retine ca dreptul de administrare este ridicat automat/de drept, o data cu deschiderea procedurii insolventei, daca debitorul se comporta sau isi arata clar intentia de a intra in faliment (fara declararea intentiei de reorganizare), adica fie opteaza pentru procedura simplificata, fie, desi opteaza pentru procedura generala si intra in perioada de observatie si de reorganizare, nu depune planul de reorganizare sau acesta nu este confirmat si creditorii/administratorul judiciar solicita ridicarea dreptului de administrare.

In toate aceste situatii, finalitatea procedurii o reprezinta deschiderea sau constatarea falimentului debitorului, cu toate consecintele prevazute de lege. Dreptul de administrare este de drept ridicat si in etapa finala, in care judecatorul-sindic decide intrarea in faliment si constata dizolvarea entitatii economice.

In schimb, dreptul de administrare nu se ridica daca debitorul opteaza pentru procedura generala si isi declara intentia de reorganizare, intrand in perioada de observatie si perioada de reorganizare, in cursul carora acesta indeplineste toate cerintele impuse de administratorul judiciar si depune toate diligentele in sensul respectarii planului pentru redresarea activitatii sale, iar creditorii sau administratorul judiciar nu solicita instantei ridicarea dreptului de administrare sau instanta nu admite solicitarea.

CCR arata ca este posibil, prin urmare, ultima ratio, ca dreptul de administrare sa fie ridicat abia in ultima etapa a procedurii insolventei, si anume prin hotararea prin care judecatorul-sindic, hotarand intrarea in faliment, pronunta dizolvarea debitorului-persoana juridica.

Prin urmare, Curtea constata ca exista in mod legal si real posibilitatea ca, la momentul deschiderii procedurii de insolventa, sa nu fie ridicat dreptul de administrare (total sau partial):

“Asa cum s-a aratat, conditiile pentru ca Fondul de garantare sa poata acoperi creantele salariale pentru 3 luni calendaristice sunt prevazute la art.2 din Legea nr.200/2006, acestea fiind: a) impotriva angajatorilor-debitori sa fie pronuntate hotarari judecatoresti definitive de deschidere a procedurii insolventei si b) fata de acestia sa fi fost dispusa masura ridicarii totale sau partiale a dreptului de administrare.

Dispozitiile art.15 alin.(1) si (2) din Legea nr.200/2006, criticate in cauza, au urmatorul cuprins: ‘(1) Creantele salariale prevazute la art.13 alin.(1) lit.a), c), d) si e) se suporta pentru o perioada de 3 luni calendaristice. (2) Perioada prevazuta la alin.(1) este perioada anterioara datei la care se solicita acordarea drepturilor si preceda sau succeda datei deschiderii procedurii insolventei’.

Prin Decizia nr.16/2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, textele mai sus citate au primit urmatoarea interpretare: 1. perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se situeaza in intervalul de referinta de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolventa – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolventa;

2. perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua si plati creantele salariale ale angajatorului in insolventa, se raporteaza exclusiv la data deschiderii procedurii insolventei.

Avand in vedere intregul mecanism al procedurii insolventei prevazut de Legea nr.85/2014, asa cum a fost mai sus analizat, precum si, in special, conditiile in care dreptul de administrare al debitorului poate supravietui momentului deschiderii procedurii insolventei chiar pana la ultima sa etapa, a falimentului, Curtea considera ca modalitatea prin care Decizia nr.16/2018 a instantei supreme a interpretat art.15 alin.(1) si (2) din Legea nr.200/2006 este, prin caracterul sau restrictiv, contrara art.16 alin.(1) si (2) si art.41 alin.(2) din Constitutie, iar criticile de neconstitutionalitate sunt intemeiate.

Practic, astfel interpretate, dispozitiile art.15 alin.(1) si (2) profita exclusiv salariatilor angajatorului impotriva caruia s-a deschis procedura insolventei si i-a fost ridicat dreptul de administrare, adica angajatorului care opteaza de la bun inceput pentru procedura simplificata a insolventei sau care, optand pentru procedura generala, nu si-a declarat intentia de a se supune unui plan de reorganizare. Cu alte cuvinte, sunt protejati salariatii acelui angajator care are convingerea falimentului afacerii sale si se supune, in acest sens, procedurilor legale. (…)

Curtea observa, insa, ca sunt indepartati de la vocatia sau accesul la plata creantelor salariale din Fondul de garantare salariatii acelui angajator care, intrand in procedura generala, doreste sa-si redreseze activitatea, supunandu-se etapelor prevazute in acest sens de lege: perioada de 10 observatie si de reorganizare.

Or, s-a aratat ca, alaturi de plata creantelor angajatorului-debitor, scopul Legii nr.85/2014 este redresarea, pe cat posibil, a acestuia si reinsertia lui, urmare a reorganizarii activitatii, in viata economica. Asadar, interpretarea data art.15 alin.(1) si (2) din Legea nr.200/2006 descurajeaza optiunea angajatorului de a-si reorganiza activitatea.

Ulterior parcurgerii perioadei de observatie si a planului de reorganizare prin continuarea activitatii fara ridicarea dreptului de administrare, este posibil, insa, ca redresarea activitatii sale sa nu mai fie posibila, astfel ca acesta va ajunge, in final, la procedura falimentului, fara posibilitatea de a mai plati salariile angajatilor.

Abia la acest moment va fi ridicat dreptul de administrare, ca si a doua conditie de acces la Fondul de garantare, insa este foarte posibil sa fi trecut mai mult de 3 luni de la data deschiderii procedurii insolventei, astfel ca, in interpretarea data de Decizia nr.16/2018, cererea pentru acordarea salariilor neplatite din Fondul de garantare va fi respinsa. (…)

Curtea constata ca, la nivelul conceptiei Legii nr.200/2006, mecanismul ce implica plata creantelor salariale, inclusiv a celor ce se pot plati din Fondul de garantare, implica atat administratorul judiciar, cat si lichidatorul judiciar, ceea ce inseamna ca este avuta in vedere inclusiv perioada falimentului, si nu doar deschiderea procedurii de insolventa, in care se numeste un administrator judiciar.

Limitarea impusa prin interpretarea data prin Decizia nr.16/2018 nu rezida explicit nici din cuprinsul art.7 din Normele de aplicare a Legii nr.200/2006, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.1850/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.1038 din 28 decembrie 2006, acesta avand urmatorul cuprins: ‘(1) In situatia in care creantele salariatilor angajatorului in stare de insolventa sunt anterioare lunii in care s-a deschis procedura insolventei, perioada de 3 luni calendaristice prevazuta la art.15 alin.(1) din lege preceda datei deschiderii procedurii. (2) In situatia in care creantele salariatilor angajatorului in stare de insolventa sunt ulterioare lunii in care s-a deschis procedura insolventei, perioada prevazuta la art.15 alin.(1) din lege succeda datei deschiderii procedurii’.

In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 sunt suficient de flexibil redactate incat sa permita interpretarea si aplicarea lor cazuala, de catre judecatorulsindic si autoritatile in drept sa conlucreze pentru acordarea creantelor salariale angajatilor indreptatiti, astfel fiind atins scopul Legii nr.200/2006 (si al Directivei 80/987/CEE) si respectat art.41 alin.(2) raportat la art.16 alin.(1) din Constitutie.

Insa acest text capata valente neconstitutionale in conditiile in care, pentru acordarea celor 3 salarii cuvenite angajatilor debitorului aflat in stare de insolventa, sunt excluse, in opera de interpretare si aplicare a sa, etapele ulterioare datei deschiderii procedurii insolventei (…).

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de societatea Iason SA, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolventa Tifrea Marius,X in Dosarul nr.4443/62/2017 al Tribunalului Brasov – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, de S.M. Business Insolv SPRL, in calitate de lichidator judiciar al SC LB SRL din Ramnicu-Valcea, in Dosarul nr.2943/114/2018 al Curtii de Apel Ploiesti – Sectia de contencios administrativ si fiscal si de SIS Insolvency SRL, in calitate de lichidator judiciar al Giova Shoes Prod SRL din Beius, in Dosarul nr.2040/111/CA/2018 al Curtii de Apel Oradea – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal si constata ca dispozitiile art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, in interpretarea data prin Decizia nr.16 din 5 martie 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstitutionale”.

Cititi aici decizia CCR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *