UE ori se reformeaza, ori se sparge

Sorin Rosca STANESCU
Caracatita Arafat
665

Uniunea Europeana a fost supusa pe neasteptate unei terapii de soc, intr-o perioada extrem de nefavorabila. La scurt timp dupa Brexit. Si in conditiile in care se coagulau in interiorul ei grupuri de state cu interese si cu viziuni diametral opuse. Pe acest fond, pandemia si razboiul din Ucraina zgaltaie din temelii marea organizatie europeana. Oare va fi capabila UE sa se reformeze din mers si, astfel, sa reziste?


Tensiunile, chiar si pana la pandemie, s-au acumulat atat din interior, cat si din exterior. In interior, statele – hai sa le spunem fondatoare – ale Uniunii Europene, cele existente in aceasta organizatie economica, politica, vamala si financiara inaintea caderii Zidului Berlinului, s-au vazut confruntate cu statele primite ulterior, cele care facusera parte din lagarul socialist si respectiv din CAER. Acestea au venit in Uniunea Europeana cu mult entuziasm si cu speranta unui viitor mai bun. Care nu putea fi asigurat altfel decat prin manifestarea din directia statelor fondatoare a unei generozitati de natura sa le ajute sa recupereze uriasul decalaj economic.
La randul lor, fara sa o marturiseasca explicit, statele fondatoare au vazut o oportunitate in lagirea aproape exploziva a UE. Si nu numai in sensul largirii pietei economice libere si a cresterii potentialului acesteia. Ci si sau mai ales pentru ca astfel ar fi putut beneficia de materii prime la preturi spectaculos de mici, de un urias rezervor de forta de munca ieftina, de piete noi de desfacere semnificativ de mari si, nu mai putin, de influenta politica. Pentru Germania in special, motorul economic al UE, reunificarea si apoi primirea de noi membri, care indiscutabil au intrat cei mai multi in sfera ei de influenta, a insemnat crearea premizelor pentru a se debarasa de tutela Statelor Unite instituita dupa razboi.
Au existat astfel destul de multe perioade critice in care, la semnalul Germaniei, Uniunea Europeana a instituit restrictii disimulate sau chiar fatise in ceea ce priveste penetrarea capitalului american si, totodata, mai mult sau mai putin discret, aceeasi Germanie si-a insurubat interesele economice si chiar politice cu cele ale Federatiei Ruse. Cele doua categorii de state nou intrate in UE, unele din faimosul Grup de la Visegrad, celelalte admise ulterior, au beneficiat, cu sau fara ghilimele, de tratamente diferite. In linii mari insa, ele s-au simtit calcate in picioare, umilite, restrictionate si exploatate de statele din nucleul dur, ai caror reprezentanti vorbeau de dimineata pana seara despre coeziune, dar in parctica semnalizau lipsa de coeziune. Iar aceasta situatie a generat forme diferite de rezistenta – nu prea a fost cazul Romaniei – si tentative din ce in ce mai insistente de a-si recupera suveranitatea si de a actiona din ce in ce mai mult in interes national, atunci cand interesul national venea in coliziune cu interesul comunitar, care se identifica cu cel al statelor din nucleul dur.
Si parteneriatul dintre Statele Unite si Uniunea Europeana a avut mult de suferit. Alegatorii din Statele Unite incepusera sa se sature sa finanteze din propriul portofel apararea si securitatea europeana. Faceau presiuni din ce in ce mai mari pentru intarirea NATO, mai ales pe flancul sud-estic si nu doar exclusiv prin siluirea Trezoreriei americane.
Iar intr-un final, ca o lovitura de maciuca, a venit Brexitul, care a dat peste cap intreg echilibrul puterilor europene, fie si doar prin faptul ca, in toiul disputei dintre Berlin si Paris, a disparut un arbitru. Si totdata a disparut un cenzor al apropierii periculoase si imorale dintre Berlin si Moscova.
Pe acest fond au venit valurile succesive de pandemie, care au dat peste cap, prin costurile lor exorbitante, costuri normale sau artificiale, economiile tuturor statelor europene. Lovind, fireste, mai dur in cele mai slabe. Germania, sustinuta de Franta, s-a repliat si a recurs la diferite scheme de sustinere a mediului de afaceri si populatiei. Aceste scheme au fost mai degraba concepute pentru a fi aplicate la nivelul intregii comunitati, in paralel cu schemele strict nationale.
Pe acest fond, rolul Comisiei Europene, intotdeauna secondata de Parlamentul European – secondata si nu controlata, din nefericire – a crescut exponential. Reusind sa impuna statelor nu numai seturi de restrictii, unele rationale, altele irationale, ci si costuri legate de achizitionarea instrumentelor medicale, in vederea combaterii coronavirusului. Cel mai spectaculos si in acelasi timp cel mai scandalos episod a fost consumat atunci cand, peste capul statelor, doamna Ursula von der Leyen, seful Comisiei Europene, a incheiat un contract secret vizand achizitionarea unei cantitati uriase de vaccinuri, intr-un numar disproportinat de mare fata de nevoile populatiei europene. Scandalul generat a fost pe masura. Si se pare ca e de natura sa blocheze alte doua demersuri asemanatoare, unul legat de achizitionarea, in numele statelor, de petrol, gaze si curent electric, cel de-al doilea vizand aplicarea unui nou set de sanctiuni impotriva Federatiei Ruse. Iar de aici se poate rasturna caruta.
Daca, in ceea ce priveste pandemia, intre statele europene a existat o oarecare solidaritate, in materie de raspunsuri prin sanctiuni adresate Moscovei, solidaritatea este din ce in ce mai mult pusa sub semnul intrebarii. O serie de state pun pe primul plan necesitatea vitala de a consuma in continuare petrol si gaz rusesc, alte state sunt de acord sa-si sacrifice interesele pe altarul cauzei ucrainene si sa utilizeze solutii alternative si, in fine, o a treia categorie de state, mai ales cele de pe flancul sud-estic, sunt decise sa mearga cu sacrificiul pana in panzele albe. Din nou, deci, interesele divergente risca sa actioneze cu o forta mai mare, de natura sa copleseasca interesele comune.
Si iata ca, pe acest fond, s-a produs un fenomen nemaipomenit. Daca este adevarat ca Germania continua, in ciuda crizelor de la care nu se poate sustrage, sa fie principalul motor economic al Uniunii Europene, ea a incetat sa mai indeplineasca si rolul de pilot politic. A fost decuplata de aceasta pozitie si de catre Statele Unite, si de catre partenerii europeni, in special de catre Franta. In mod miraculos, rolul Berlinului a fost preluat cu multa fermitate, cu intelepciune si cu diplomatie de catre Varsovia.
Polonia devine astfel, intr-un interval extrem de scurt de timp, odata cu schimbarea polilor de putere europeni, o tara care determina cele mai importante decizii.
Dar si aceasta situatie se adauga celorlalte pe care le-am relevat si, impreuna, creeaza un context periculos. Uniunea Europeana a intrat pe o turnanta, la capatul careia fie se desface in bucati, ceea ce ar da o satisfactie suprema Moscovei, fie se reformeaza si devine mai puternica decat oricand.

sursa: corectnews.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

liternet