Guvernul Orban a jefuit 4 milioane de copii

Sorin ROSCA STANESCU
O lege a suveranitatii nationale?
669

Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit fara echivoc. Alocatiile copiilor trebuie acordate in baza legii votate in Parlament. Acest lucru trebuia sa se intample incepand de la 1 ianuarie anul curent. Rezulta ca, timp de sase luni si jumatate, Executivul i-a jefuit in mod deliberat pe toti copiii. Si acum nu ne ramane decat sa analizam consecintele. In plan social. In pan juridic. Si, desigur, in plan politic.

Avem aproape patru milioane de copii. Numarul acestora scade insa anual. Pentru ca scade natalitatea. Iar natalitatea scade dintr-un singur motiv. Familiile nu au suficiente resurse pentru cresterea acestora. Iar societatea – si din nou este vorba de resurse – nu aloca suficiente fonduri pentru educarea lor. Intr-o Romanie care se vrea educata. In aceste conditii, Parlamentul, pe buna dreptate, a decis ca este necesara dublarea alocatiilor pentru copii. Chiar si asa, dublate, aceste alcoatii sunt cele mai mici din Uniunea Europeana. si de aici a inceput circul.

In luna decembrie, majoritatea parlamentara a initiat un act normativ, care sa conduca prin efectele lui la dublarea alocatiilor destinate cresterii copiilor. S-au alaturat acestui demers atunci cand a avut loc votul in plen chiar si parlamentarii PNL. Desi Guvernul daduse un aviz negativ. Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea. S-a intamplat cu cateva zile intarziere fata de momentul prezentarii proiectului de catre Guvernul Orban a proiectului legii bugetului. Dar desi legea nu fusese inca promulgata, in mod normal Guvernul ar fi trebuit sa prevada sumele necesare la capitolul cheltuieli. In definitiv, nimic nu-l impiedica pe Ludovic Orban sa-l consulte pe presedinte si sa afle ca acesta urma sa-si exprime acordul in raport cu aceasta lege. Dupa care, acelasi Guvern Orban a invocat faptul ca nu are bani, intrucat alocatiile marite nu erau prevazute in buget. O escrocherie pe fata.

Dar plata alocatiilor nu putea fi totusi evitata. In mod moral. Si in mod legal. Lasand morala la o parte, Executivul a recurs la un siretlic. A emis o ordonanta de urgenta. Ordonanta de urgenta anuleaza partial efectele legii. In sensul ca amana cu o jumatate de an plata alocatiilor. E clar ca acest truc este anormal si ca incalca Constitutia. Printr-o ordonanta de urgenta nu poti sa infrangi o lege. Dar primul-ministru a comis-o. Ajutat de ministrul Finantelor. Si, atentie, sustinut de ministrul Muncii si Protectiei Sociale. Curata protectie sociala. Intreg Guvernul s-a coalizat in cele din urma acestui demers. si nu numai. Culmea este ca si parlamentarii liberali, care initial votasera marirea alocatiilor, au dat-o la intors. Si ce a urmat?

PSD a contracarat. A dezbatut in Parlament ordonanta de urgenta si a respins-o. Ca urmare, pentru a doua oara, Guvernul Orban avea obligatia sa se conformeze. si sa dubleze de indata alocatiile. Dar nu si nu. Ludovic Orban a recurs la ultima solutie. A tras ultimul cartus. A atacat aceasta lege de respingere a ordonantei de urgenta la Curtea Constitutionala a Romaniei. si a pierdut. Acum a pierdut definitiv. Acum trebuie sa le plateasca celor patru milioane de copii alocatiile. Dar cum?

Conform Constitutiei, conform legilor in vigoare, aceste alocatii trebuie platite din urma. incepand de la 1 ianuarie. Asta inseamna ca Guvernul trebuie sa scoata degraba patru miliarde si ceva de lei. Dupa care, lunar, platile trebuie facute conform legii. Va imaginati ca se va intampla asa ceva? Dupa cum s-a comportat pana in prezent Guvernul Orban doi si jumatate, eu cred ca este exclus ca acum sa se predea si cele patru milioane de copii sa-si primeasca din urma banii jefuiti. Cred mai degraba ca Executivul va miza pe delasarea familiilor, cele mai multe nevoiase, sau pe lipsa posibilitatilor pe care aceste familii le au de a apela la un avocat si de a intenta un proces in instanta impotriva statului roman. Asupra acestui subiect voi reveni.

Imaginati-va va rog, ca nu e deloc greu, o familie care are doi copii. Nu patru. Nu cinci. Doar doi. Imaginati-va ca acestei familii i-a fost data o gaura de 300 de lei pe luna. in sase luni si jumatate, gaura s-a marit cosiderabil. Cate lucruri nu ar fi putut sa faca parintii celor doi copii cu acesti bani? La cate lucruri au fost ei siliti sa renunte, pentru a-si putea totusi intretine copii in toata aceasta perioada, in care Guvernul Orban a jucat ping-pong cu soarta acestora? Au existat deci consecinte sociale. si exista in continuare. Pentru ca, obiectiv vorbind, e greu de presupus ca milioane de familii vor actiona statul roman in judecata pentru a recupera banii jefui luna de luna de catre Guvernul Orban. Dar sa admitem ca totusi romanii se vor organiza in vreun fel. si ca vor apela la casele de avocati dispuse sa initieze procese colective. Asa cum se intampla in orice stat civilizat. in aceste conditii, in plina pandemie, instantele de judecata vor fi supuse unei presiuni uriase. Pentru ca vor trebui studiate nu mai putin de patru milioane de dosare. Procesele pot fi colective, dar dosarele sunt individuale. Ca de atfel si hotararile instantelor. Care vor trebui sa vizeze fiecare persoana. intreaga corespondenta va aglomera si mai mult sistemul postal. si tot in plina pandemie, de care se face responsabil un Guvern iresponsabil. si aceasta este tot o problema sociala, creata de Ludovic Orban.

Dar, cum spuneam, sunt si consecinte politice. Nu este oare corect ca oamenii sa se intrebe ce cauta in fruntea Ministerului Muncii si Protectiei Sociale o persoana care a manifestat atata indiferenta si atata cinism fata de patru milioane de copii? Sau cum este sa ai un ministru al Finantelor care nu a studiat Constitutia Romaniei si care nu a impus bugetarea din capul locului a alocatiilor, in conditiile in care legea fusese votata de Parlament? Sau cum e sa ai un premier atat de bicisnic? Sau cum e sa ai un presedinte care ne tot bate la cap de ani multi cu „Romania educata”, dar care nu a sarit sa apere dreptul la educatie al copiilor, luandu-se de piept cu un Guvern iresponsabil, care le-a taiat alocatiile, in conditiile in care toata lumea stie ca o buna parte din acesti bani ar fi fost utilizati de parinti si pentru a ridica nivelul de pregatire al copiilor? Cum e sa ai un presedinte, care a jurat sa apere Constitutia si care a stiut din capul locului, cum am stiut si noi, ca Guvernul Orban s-a facut luntre si punte pentru a o incalca? si acum ce va face acest presedinte? Va ataca Curtea Constitutionala, cum s-a mai intamplat? Sau va aplauda in tacere atacurile care urmeaza din partea guvernantilor, asa cum cu certitudine se va intampla?

Sursa: Corectnews.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *