Globalizarea nu inseamna progres si nici calea catre o lume mai buna, in care omul sa fie scopul, ci lipsire de libertate

Gheorghe PIPEREA, avocat
Globalizarea nu inseamna progres si nici calea catre o lume mai buna, in care omul sa fie scopul, ci lipsire de libertate
638

Romania avea deja, inainte de 2020, o patura sociala de saraci si saraciti, care insemna o treime din populatie. Cauza acestei stari de lucruri se regasea in abuzul de putere economica a creditorilor financiari, in exodul fortei de munca si concentrarea intereselor economice interne in cele cateva centre urbane si de profit, care au determinat o adevarata desertificare a tarii, precum si in politica economica neo-liberala a ultimilor 31 de ani. Aceasta politica, in care establishment-ul nostru s-a blocat ca si cand ar fi inghetat in timp, la nivelului anului 1990, a determinat Statul roman sa isi abandoneze o mare parte dintre cetateni, in beneficiul aproape exclusiv al celor 100 de corporatii care, in prezent, realizeaza 75% din PIB. Iar aceste corporatii – este o realitate, nu o teorie – nu se mai bazeaza pe inovatie, pe calitate si pe productivitate (tot ce cumparam a devenit chinezarie, iar slujba in corporatie a inceput sa semene cu munca in zadar comunista), ci pe o legislatie care le permite privatizarea profitului si socializarea pierderilor, pe toleranta excesiva la „optimizarea fiscala” (in fapt, o evaziune fiscala mascata) si la externalizarea profiturilor in vederea taxarii in paradisuri fiscale, precum si pe rente, monopoluri si privilegii sau exclusivitati si chiar pe ajutoare de stat, in dauna necesitatii de finantare a viitorului acestei natiuni si a asistentei sociale a celor aflati in nevoie, victime ale inegalitatii de sanse. Este grav ca, in conditiile unei continui si ipocrite campanii anti-coruptie, aceste legi, aceste cutume tolerante si aceste deturnari de fonduri in favoarea corporatiilor, au fost facute posibile de experti care scriu legi in locul politicienilor, dar sunt platiti direct sau indirect de corporatii, iar implementarea se petrece pe „principiul” usii rotative – cadre ale corporatiilor, reprezentanti ai ONG-urilor sponsorizate de ele si influenceri ai retelei lor de sens devin, din cand in cand, birocrati de rang inalt sau demnitari, dupa care, in urmarea unui mandat exercitat cu succes, se intorc in corporatie, pe posturi si mai bine platite si pentru pozitii si mai influente. Guvernul de azi al Romaniei nu este altceva decat o ilustrare mestesugita a acestei realitati construite dupa chipul si asemanarea acestei retele de sens.

In tot acest timp, o mare masa de oameni a fost abandonata – inclusiv copii si batrani, considerati asistati social.

Cei care au promovat permanent conceptul de individ egoist, care nu isi vede decat de propriul interes, precum si ideea de stat minimal, care nu trebuie sa intervina in economie (exceptand momentele esentiale cand „privatii” trebuie sustinuti sau salvati de stat, cu banii contribuabililor sau ai deponentilor), au creat si stigmatul de „inutil social”, reducand societatea la o jungla. In cultura lor cu tenta hitlerista, cei care se afla de partea „corecta” a politicii si administratiei sunt convinsi ca trebuie sa fie protejati in interiorul unor ziduri (fizice sau virtuale), care sa ii tina la distanta de ceilalti. Empatia, solidaritatea, cooperarea, valorile perene ale umanitatii, toate acestea le sunt straine acestor cinici. Individualismul este, insa, doar pentru terti, iar nu si pentru cei din spatele zidurilor. De aceea, societatea noastra s-a scindat intr-o populatie de corporatisti (care pot fi siguri de slujba lor doar temporar, pana le dispare tineretea), functionari publici, angajati ai structurilor statale de forta si represiune, sinecuristi, pensionari „speciali”, rude si prieteni, pe de o parte, si restul, adica oameni fara alta sansa decat aceea de a se descurca singuri, ceea ce a determinat exodul la munca in strainatate sau esuarea in slujbele din tara, pe salarii de nimic.

In anii 2020 – 2021, saracia s-a dublat in Romania. Falimentul, somajul, lipsa de perspective, neincrederea in viitor, au facut ca peste doua treimi din populatie sa fie supusa spectrului foametei si sentimentului de abandon, de om lasat in urma.

Exact acesti oameni au iesit in strada saptamana trecuta si au strigat „libertate”.

Cum raspunde „elita”, cea care reprezinta clasa privilegiatilor si a captivilor corporatiilor?

Cu cinism, inadecvare si iresponsabilitate – cica acesti saraci nu au dreptul sa protesteze, pentru ca sunt ne-educati, nepriceputi in a-si alege hainele de firma, credinciosi ca niste medievali in Dumnezeu si in familie, oameni care nu cred in „stiinta” (de altfel, transformata in ideologie, marfa si religie), ci in bunul simt si care, deci, nu „merita” decat dispretul suveran al „educatilor” din spatele zidurilor. Stai si te intrebi cine sunt medievalii in aceasta ecuatie…

Avand in vedere patul germinativ pe care a fost semanata pandemia in Romania, nu este de mirare ca „elitele” si reprezentantii lor cinici din administratie si politica (niste impostori profesionali, de altfel) promoveaza din ce in ce mai intens ideea apartheidului sanitar – separarea vaccinatilor de nevaccinati si a cetatenilor intra muros de „salbaticii” de dincolo de ziduri.

Saracia si foametea isi au cauza in redistribuirea injusta a averii – se ia de la cei multi si saraci si lipsiti sistematic sau intentionat de sanse pentru a se umple conturile celor putini si privilegiati. Sanatatea, securitatea, anti-coruptia si politicile „verzi” sunt ipocrizii, pretexte si instrumente ale capitalismului de supraveghere, ai carui exponenti sunt ticnitii mesianici care vor sa transforme omul intr-o fiinta golita de Dumnezeu si de legaturile emotionale cu familia, natiunea, istoria si cultura. Un rezervor de saracie si captivitate este supraindatorarea prin bani creati din nimic (datorii, generate de credite bancare), dar si prin tiparirea banilor suplimentari in raport de cantitatea de marfuri si servicii de pe piata*, prin monopol, rente si priviliegii neo-feudale si prin abuz de putere economica.

Globalizarea nu inseamna progres si nici calea catre o lume mai buna, in care omul sa fie scopul, ci lipsire de libertate. Este nimic altceva decat un totalitarism planetar in care omul este instrumentul remodelarii lumii dupa alte planuri decat cel al lui Dumnezeu, obiectul controlului si monitorizarii permanente, cifra cu care se masoara puterea oligarhica si organizarea sociala plutocrata in vederea impartirii imperialiste a sferelor geo-politice de influenta.

Abandonul familiei si al credintei este alienare, aneantizarea omului ca fiinta simtitoare si spirituala.

Remodelarea omului, aducerea sa la cel mai mic numitor comun (emotionalul gregar si oligo-rationalul) este puntea catre transhumanism, extinctia omului ca specie.

Societatea noastra, lumea in genere, noi insine, la nivel individual si de comunitate, avem nevoie de un nou contract social, care sa nu mai lase in urma pe nimeni si care sa permita recuperarea din desert a abandonatilor si a „inutililor” social.

Pentru a putea rescrie contractul social, este nevoie de o noua miscare civica, de un nou curent politic, care sa repuna lumea pe temeliile sale normale, o lume in care conditia umana, cu tot ceea ce are mai valoros si nepretuit in ea, sa redevina scopul primordial si telul ultim.

*„relaxarea” cantitativa este politica monetarista cinica generatoare de scadere a puterii de cumparare a banilor, care face ca salariile noastre, relativ constante, sa se erodeze pe zi ce trece, independent de inflatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *