Grid star
companii

DESEURILE RADIOACTIVE – Ce decizie a luat Nuclearelectrica

Nuclearelectrica (simbol bursier: SNN) vrea sa reduca cheltuielile cu gestionarea deseurilor radioactive. Iar un pas important a fost facut miercuri, 27 ianuarie 2021, in urma unui vot cvasi-unanim.

Mai precis, actionarii SNN au hotarat renuntarea la contractorul extern si, in schimb, crearea unei societati comerciale care sa preia responsabilitatea tratarii si eliminarii deseurilor periculoase rezultate in urma activitatii centralei nucleare de la Cernavoda, precum si cea a decontaminarii.

In acest sens, in adunarea generala extraordinara a actionarilor (AGEA) desfasurata miercuri, au fost exprimate 254.161.546 voturi “pentru” si 124 voturi “impotriva”.

Societatea va functiona ca filiala a SNN cu sediul in Cernavoda, si va avea ca unic actionar Nuclearelectrica. Filiala va fi condusa de un Consiliu de Administratie format din trei membri, ce vor fi desemnati de catre Consiliul de Administratie al SNN si vor avea un mandat de patru ani.

Denumirea noii societati, care va avea un capital social de 200 de lei, nu a fost inca stabilita.

Decizia SNN este justificata de faptul ca „activitatea de gestionare a deseurilor radioactive are o profitabilitate ridicata, rata rezultatului din exploatare fiind de 37%, iar EBITDA raportata la cifra de afaceri - de 42%. Cash-flow-ul/variatia de trezorerie generata de aceasta activitate este peste 4,7 milioane lei/an, investitia recuperandu-se in 16 luni de la inceperea activitatii operationale. Investitia solicita fonduri de 8.028.705 lei pentru a acoperi procurarea de echipamente si utilaje (inclusiv TVA-ul aferent) si de 806.369 lei pentru capitalul de lucru”, conform Profit.ro.

In prezent, Nuclearelectrica subcontracteaza activitatile care ar urma sa revina noii filiale catre o firma numita MATE-FIN. Aceasta este o companie privata „100% romaneasca, fondata in anul 1992 de catre un grup de specialisti de la Institutul de Fizica Atomica Magurele, acreditata si autorizata pentru activitati specifice si servicii in domeniul nuclear precum: proiectarea, instalarea si mentenanta echipamentelor nucleare, manipularea si controlul surselor radioactive, service aparatura medicala din cadrul Laboratoarelor de Igiena Radiatiilor. Avand peste douazeci de ani de experienta in electronica nucleara si echipamente de inalta tehnologie, echipa MATE-FIN efectueaza cu succes operatiuni de reparatii, instalari, puneri in functiune, adaptari functionale si up-grade-uri pentru o gama larga de echipamente nucleare si radiologice”, conform descrierii de pe site-ul propriu.

Dupa ultima raportare disponibila pe site-ul Ministerului Finantelor, Mate Fin a avut un profit de 9.761.382 lei in 2019.

* Cititi aici toate hotararile adoptate in AGOA si AGEA din 27 ianuarie 2021

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani