Grid star
eveniment

CREDITE PENTRU PERSOANE FIZICE ASIGURATE DE STAT - Valoarea maxima a finantarilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar este 10.000 euro. Conditiile care trebuie indeplinite (Document)

Propunerea legislativa pentru implementarea programului national privind sprijinul oferit persoanelor fizice in vederea cresterii eficientei energetice a locuintelor si producerea de energie verde pentru autoconsum si reteaua nationala a fost depusa in Parlament.

Se ofera astfel sprijinul cetatenilor in sensul acordarii ajutorului financiar necesar creditarii acelor investitii menite sa genereze pe de-o parte cresterea gradului de eficienta energetica a locuintelor individuale, iar pe de alta parte, tranzitia catre o alimentare cu energie verde. Potrivit expunerii de motive, legea are ca obiect garantarea de catre stat a creditelor de investitii accesate de persoanele fizice, precum si subventionarea dobanzii. Garantia acordata este limitata la credite contractate de pana la echivalentul in lei a 10.000 euro, pe o perioada de maximum 10 ani.

Se propune implementarea unui mecanism de finantare pentru consumatorii casnici cu privire la doua obiective:
-cresterea gradului de eficienta energetica a locuintelor (termoizolarea locuintelor, renovarea acestora etc.);
-cresterea gradului de autonomie energetica a locuintelor, dar si la productia proprie a energiei necesare reducerea consumului din retea, deci si reducerea necesarului de echilibrare a pietei in momentele de consum ridicat. Similar altor proiecte nationale (Prima Casa / IMM Invest), statul va garanta si va subventiona dobanda la creditele accesate de persoanele fizice.

Conditiile care trebuie indeplinite pentru a putea beneficia de credite de investitii garantate de stat:

-fie la data solicitarii creditului garantat, persoana interesata face dovada ca detine in proprietate exclusiva sau in coproprietate locuinta sau este titularul dreptului de uz, abitatie sau uzufruct, dupa caz, si prezinta un raport energetic al locuintei care sa prevada posibilitatea tehnica si functionala de implementare a sistemelor menite sa genereze o crestere a eficientei energetice cu minimum 30% a acesteia;

-fie la data solicitarii creditului garantat prezinta proiectul tehnic in vederea amplasarii de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile a caror putere minim instalata sa fie de 4 kW si/sau a montarii de baterii de stocare a energiei electrice cu o capacitate minima de 3 kWh.

Important de mentionat este ca persoanele fizice interesate pot beneficia de sprijinul propus in masura in care detin locuinte individuale, neincluse in condominii.

Creditarea

Garantia acordata este limitata la credite contractate de pana la echivalentul in lei a 10.000 euro, echivalent lei la data cererii de credit, exclusiv dobanzi sau speze bancare, pe o perioada de maximum 10 ani. Programul se va derula prin intermediul bancilor comerciale care vor semna un acord cadru cu Ministerul Finantelor. Consumatorii casnici, persoane fizice, vor aplica pentru un credit la bancile comerciale partenere in program. Statul roman va asigura garantia pentru creditele acordate in program si va subventiona dobanda in baza unei scheme de finantare risk sharing in care banca va avea garantata o parte de 90% din credit.

Rate fixe

Totodata in cazul in care debitorii vor inregistra intarzieri la plata ratelor se va putea face o restructurare cu extinderea perioadei de creditare pana la maximum 12 ani considerand perioada initiala de rambursare st extinderile. De asemenea, in cazul in care debitorii vor inceta platile, statul roman este indreptatit sa urmareasca colectarea debitelor restante pana la stingerea oricarui debit prin orice mijloc posibil. Pentru asigurarea sustenabilitatii programului, ratele de dobanda aplicabile vor fi fixe si vor fi stabilite nivele maxime la care pot ajunge bancile in acordarea acestor credite.

*Cititi aici Nota de Fundamentare
*Cititi aici Proiectul de lege

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani